Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Permisul European de Conducere a Calculatorului

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 20 ianuarie 2003 ·

In cadrul Facultatii de Economie si Administrare a Afacerilor a Universitatii "Al. I. Cuza" a fost deschis primul centru acreditat ECDL din Iasi. ECDL (European Computer Driver Licence, adica Permis European de Conducere a Calculatorului!) a fost creat de Consiliul European al Societatilor Informatice Profesionale (CEPIS), cea mai importanta asociatie europeana de IT&C (tehnologie informatica si calculatoare), ca un certificat de utilizator de computere, recunocut la nivel european si dovedind abilitatea detinatorului de a folosi eficient un calculator. In 2002, peste 2,5 milioane de europeni intrasera in programul de certificare ECDL. Firmele si institutiile publice solicita astfel de permise in peste 80 de tari, in care exista peste 15.000 de centre acreditate. Permisul European de Conducere a Calculatorului a fost recomandat tuturor statelor membre ale Uniunii Europene drept certificatul standard de atestare a abilitatilor de baza in utilizarea competenta a calculatorului.

In 2002, a luat fiinta ECDL Romania si, dupa auditul din septembrie, FEAA a Universitatii "Al. I. Cuza" a devenit, ca dotare tehnica si cu cei 15 instructori, unul dintre centrele ECDL cele mai mari din tara. Suma platita de Universitate pentru obtinerea acreditarii este, conform rectorului Dumitru Oprea, cu putin mai mare de 2.000 de dolari. Pentru a urma cele sapte module ale cursului organizat de centrul ECDL, cel interesat ar trebui sa plateasca circa 900 de euro. "Dand examen la sapte programe de operare, posesorul unui permis ECDL dovedeste ca poseda cunostinte serioase in materie de utilizare a calculatorului. Acest permis este echivalentul permisului de conducere auto in materie de calculatoare si va deveni, in timp, indispensabil pentru oricine doreste sa se angajeze la o firma din tara sau de peste hotare", a explicat prof. univ. dr. Marin Fotache, coordonatorul centrului E

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 4 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 5 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 6 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

România, în ceață. Sute de localităţi din mai multe judeţe, cod galben pe timpul nopții. Vizibilitatea, scăzută şi sub 50 de metri

Ziare.com acum 4 ore
Avertizări cod galben de ceaţă pentru localităţi din mai multe judeţe, până marţi, la ora 05.00, emis luni seară, 20 ianuarie, de meteorologi. Potrivit ANM, sunt vizate: Judeţul Maramureş: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Rona de Sus, Bocicoiu Mare,

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 6 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

O nouă înșelăciune face ravagii în România. Ce este metoda „spoofing” și ce i se cere victimei

Libertatea acum 9 ore
O nouă înșelăciune face ravagii în România. Poliția Română a anunțat că, în ultima perioadă, au fost înregistrate mai multe cazuri prin care au fost comise infracțiuni, utilizându-se metoda „spoofing”.

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-3°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°