Indiferent de personalitatile care s-au succedat la carma revistei, de la Stelian Tanase la Gabriela Adamesteanu, stilul marcant si definitoriu al revistei a fost cel al eseului socio-politic. Aceasta maniera de constructie jurnalistica (potrivita pentru "gurmetii" intelighentiei) a fost preluata sau imprumutata, intr-o oarecare masura, mai tarziu, si de revista Dilema, care, insa, manifestand prudenta politica, a evitat pozitiile transante si riscante. Spre deosebire de 22, Dilema urmarea sa fie o revista pentru intelectualii de toate calibrele: cu toate acestea, la fel ca si in cazul revistei 22, ambele au fost criticate, nu arareori, pentru manierism. In timp, stilul revistei 22 s-a mai adaptat imperativului coborarii in strada, daca nu la nivel de comentariu propriu-zis, atunci macar la nivelul subiectelor la zi, captivante inclusiv pentru cititorii cu un grad de cultura ori nivel de civilizatie mediu. In cele ce urmeaza voi prezenta comentariile din 22 pe marginea mineriadelor din 1990, 1991 si 1999, pentru a puncta, prin intermediul unor evenimente socio-politice definitorii pentru tensionatul postcomunism romanesc, prestatia jurnalistica de exceptie a acestei reviste.

Cu prilejul micromineriadelor din ianuarie si februarie 1990, o serie de articole din revista 22 constata retardarea teoretica si practica a romanilor in politica si democratie, considerandu-se ca acestia de-abia acum incep alfabetizarea politica dupa 45 de ani de comunism, in care au fost metamorfozati in "creiere spalate".

Revista 22 constata ca, pentru prima data, la 29 ianuarie 1990 (cu prilejul primei mineriade, chiar daca aceasta a fost o premergatoare oarecum "silentioasa" a violentei mineriade din iunie), se aud voci care scandeaza "Jos intelectualii, studentii la munca!" sau "Noi muncim, nu gandim!", sesizand in aceste lozinci o schisma intre diferite categorii si clase