În urmă cu două milenii, poezia chineză şi apoi întreaga poezie extrem-orientală erau poezii "desenate". Ele materializau o artă în care suportul verbal al textului poetic lua forma unei caligrafii speciale irepetabile. Poeziile de numai douăzeci de silabe numite juè-ju (marele Li Tai Po le-a scris, în secolul al VII-lea, pe cele mai celebre) reprezentau nu numai supremul concentrat de poeticitate, a cincea esenţă verbală, ci şi paradigma absolută a intraductibilităţii. Poezia pură a fost inventată acum mai bine de două mii de ani. Mai tîrziu, poezia clasică japoneză a preluat acest tip de artă, a cultivat-o intens şi a dus-o la apogeu.

Norma poetică japoneză a fost exprimată, în varianta ei clasică, prin formulele numite tanka (cinci versuri şi treizeci şi una de silabe) şi, după aceea, prin popularul haikú (trei versuri şi şaptesprezece silabe). În secolele X-XII, poeţii japonezi atinseseră perfecţiunea acestor forme de ei inventate.> Violeta Lăcătuşu, pictoriţă şi poetă din Roman, încearcă să aclimatizeze în Europa şi să reactualizeze - în limba română - o formă de poezie exotică. Diferenţa de limbă face ca diferenţa de substanţă dintre cele două tipuri de poezie să fie importantă. Grafo-poemele poetesei din Roman preiau o materie străveche, dar cheamă în ajutor şi spiritul contemporan al computerului.

În limba română, super-concentratul poetic al unui juè-ju chinez ar fi fost imposibil; aşa că Violeta Lăcătuşu se serveşte concomitent de imagine şi de verb pentru a realiza un fel de poezie speculară, în care fiecare dintre cele două forme se regăsesc reciproc, privindu-se faţă-n faţă. (Mihai Zamfir)

Ora magică

E Ora Astrală

cu misterioase irizări

de violet.

Iniţiaţii ne spun că Uranus...

Ciudate planete

apusul şi-l trec

dintr-o orbită în alta.

Îşi au şi ele nopţil