Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iliescu a dormit in gara la Letcani

Publicat in Ziarul de Iasi, duminică 26 ianuarie 2003 ·

Presedintele Romaniei, Ion Iliescu, si-a facut somnul dinaintea vizitei la Iasi in gara Letcani. Dar, fireste, nu ca un boschetar, ghemuit pe banchetele din sala de asteptare de la clasa a doua. Ci intr-o super-resedinta pe roti: trenul de lux al Presedintiei. Acesta a fost mijlocul de transport care l-a adus pe presedinte la Iasi. Garnitura a pornit din Bucuresti joi noapte la ora 23, urmind sa ajunga la Iasi ieri dimineata in jurul orei opt. In jurul orei trei dimineata, insa, garnitura prezidentiala se afla deja in gara Letcani, la 15 kilometri de Iasi. Pentru a nu-l trezi pe presedinte in toiul noptii, trenul a fost tras pe o linie secundara in gara comunei iesene. De altfel, traseul asa si era programat. In acel moment, efective masive ale Inspectoratului Judetean de Politie se aflau deja in gara Letcani, asigurind un dispozitiv impresionant de protectie pentru primul om din stat. Pentru a va face o imagine despre masurile de protectie luate, trebuie spus ca politistii de la postul Letcani au avut consemn sa nu se apropie de gara. Timp de cinci ore, nici unul din politistii si garzile presedintelui aflati in gara Letcani nu si-au parasit postul. La ora opt fix, garnitura prezidentiala a parasit gara Letcani, indreptindu-se spre Iasi. La ora opt si 28 de minute, trenul de lux a oprit in gara Nicolina. In timp ce trenul se apropia de gara, angajatii cailor ferate faceau totul ca vagonul in care se afla Iliescu sa nu treaca de covorul rosu intins pe peron. "7 metri, 5 metri, 3 metri...", se putea auzi in aparatele de emisie-receptie ale acestora. La ultima scirtiitura de roti, covorul rosu era exact la usa pe care avea sa coboare presedintele Romaniei la Iasi. Tren cu fotolii din piele, bar si televizor color Garnitura prezidentiala care a ajuns ieri la Iasi a fost formata din sapte vagoane si doua locomotive, ambele aflate in fata vagoanelor. Locomotivele nu erau

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 32 minute
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum o ora
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Accident la Beach, Please!: Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă/ Selly: „Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist/ De azi niciun participant nu mai are acces pe scenă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Accident grav la festivalul Beach Please!, transmite Observator News. Un băiat de 15 ani a ajuns la Terapie Intensivă după ce a fost încurajat de artistul preferat să sară de pe scenă în timpul showu

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum 23 minute
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Acord istoric. Noua Caledonie va fi declarată stat, dar va rămâne franceză

Adevarul acum 35 minute
Franța a anunțat un acord „istoric” cu Noua Caledonie în care teritoriul de peste mări, zguduit anul trecut de violențe separatiste, va rămâne francez, dar va fi declarat ca un nou stat.

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/31°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°