Conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" (UMF) intentioneaza sa solicite Primariei Iasi interzicerea accesului autovehiculelor pe str. Universitatii - straduta dintre UMF si Spitalul "Sf. Spiridon". Conform celor declarate de directorul general administrativ al UMF, Dorin Forna, strada respectiva este aproape in permanenta blocata de masinile parcate aici, ceea ce face accesul autovehiculelor, catre UMF si catre spital, foarte dificil, uneori imposibil. Solutia ar fi interzicerea circulatiei pe aceasta strada si resistematizarea circulatiei in zona, adica devierea pe o alta artera. "Am discutat aceasta chestiune in Biroul Senat si am hotarat sa facem o adresa catre Primarie, prin care sa solicitam rezolvarea problemei. Nu e atat vorba ca profesorii nu-si pot aduce masinile in fata universitatii, ci de faptul ca, de multe ori, nu se poate circula catre spital", a precizat prof. univ. dr. Eugen Tarcoveanu, prorector responsabil cu invatamantul postuniversitar la UMF.
Reamintim ca, inainte de sistematizarea din fata UMF Iasi, in locul actualei Piete a Natiunilor, strada de aici avea doua sensuri de circulatie, iar spatiul permitea parcarea catorva zeci de autoturisme. La vremea respectiva nu erau probleme de acces catre Spitalul de Pneumoftiziologie sau catre Spitalul "Sf. Spiridon".
(D.P.)
Conducerea Universitatii de Medicina si Farmacie "Gr. T. Popa" (UMF) intentioneaza sa solicite Primariei Iasi interzicerea accesului autovehiculelor pe str. Universitatii - straduta dintre UMF si Spitalul "Sf. Spiridon". Conform celor declarate de directorul general administrativ al UMF, Dorin Forna, strada respectiva este aproape in permanenta blocata de masinile parcate aici, ceea ce face accesul autovehiculelor, catre UMF si catre spital, foarte dificil, uneori imposibil. Solutia ar fi interzicerea circulatiei pe aceasta strada si resi