Bradutul. In luna mai a anului 1999, am fost invitati sa sarbatorim ziua "Sfintilor Imparati Constantin si Elena" in mijlocul naturii. In zori de zi am pornit la drum. Catre amiaza eram deja foarte aproape de Sinaia. Din dorinta de a evita aglomeratia, am poposit intr-o poienita, nu departe de drumu...
Bradutul
In luna mai a anului 1999, am fost invitati sa sarbatorim ziua "Sfintilor Imparati Constantin si Elena" in mijlocul naturii. In zori de zi am pornit la drum. Catre amiaza eram deja foarte aproape de Sinaia. Din dorinta de a evita aglomeratia, am poposit intr-o poienita, nu departe de drumul national.
Aerul tare de munte, proaspat si rece, aproape ca ne-a ametit. Aveam senzatia ca nu mai stim sa respiram: plamanii erau neincapatori, iar urechile ne pocneau, desi altitudinea nu era prea mare. De jurimprejur, brazii isi inaltau coroanele ascutite catre bolta senina a cerului. La cativa pasi de noi, spre versantul nordic al muntelui, intr-o vale blanda, un parau isi croise voiniceste albia, incantandu-ne auzul cu susurul lui sprinten - uneori involburat ca valurile marii pe timp de furtuna, alteori molcom si suav ca un cantec de dor, de leagan si de pace...
Pe malurile paraului si ici-colo in poienita, trei braduti te duceau cu gandul la freamatul padurii ce se va inalta peste ani aici. La plecare, desi probabil nu am fi avut voie sau cel putin ar fi trebuit sa cerem permisiunea cuiva, am scos cativa braduti si i-am adus cu noi acasa.
Pe doi, mai maricei, i-am plantat in gradinita din fata blocului, printre trandafiri si multimea florilor de aici. In scurt timp s-au uscat, desi pareau ca s-au prins. Al treilea, cel mai micut, plantat intr-un ghiveci, a avut o soarta ceva mai aparte. In primavara urmatoare ne-a bucurat sufletele si ochii cu primii mugurasi, semne certe ca viata lui intrase pe un fagas bun. Pana spre finele anul
