Duminica 19 ianuarie, la reuniunea PSD consacrata reformei in administratie, ministrul Octavian Cozmanca a anuntat ca, pentru a raspunde cerintelor Uniunii Europene privind gestionarea fondurilor de pre-aderare, guvernul va numi opt guvernatori ai regiunilor de dezvoltare create prin legea din 1998. Anuntul a starnit vii reactii: aflat inca la Cluj, presedintele Ion Iliescu s-a opus pe fata agitand sloganuri populiste. Nu putem crea insule de prosperitate intr-o mare de saracie, a spus seful statului, demonstrand ca nu intelege nimic din regionalizarea in spirit european si ca nu a avut alt scop decat sa-l placheze pe Adrian Nastase.

Prinsa cu lectiile nepregatite, opozitia a acuzat guvernul de PSD-izare, evitand insa o dezbatere pe tema regionalizarii sau a descentralizarii. Mai mult, liderul PNL Teodor Stolojan a uitat sa mentioneze proiectul foarte interesant al propriului partid privind o regionalizare autentica. Au urmat declaratiile facute la Europa FM de directorul general pentru extindere din Comisia Europeana, Eneko Landaburu, care a spus ca Bruxelles-ul nu a cerut niciodata numirea guvernatorilor sau impartirea tarii in regiuni. Mai mult, a spus d-l Landaburu, nici macar ministrii cu care a stat de vorba nu au suflat o vorba despre guvernatori.

Misterul tacerii guvernamentale a fost lamurit cand premierul Nastase a declarat ca ministrul Cozmanca s-a pripit, si ca nici regionalizarea, nici guvernatorii nu sunt de actualitate. Ce poate intelege de aici cetateanul mai mult sau mai putin turmentat? In primul rand, este aproape imposibil de crezut ca Octavian Cozmanca a avut o initiativa pe cont propriu. Asa ceva nu-i sta in fire.

Ministrul Administratiei este un vechi activist, prea disciplinat pentru a vorbi fara acordul superiorilor sai, iar intentia de a numi opt guvernatori a existat intr-un proiect de ordonanta. Ei ar fi urmat, prob