In plan politic, Europei zilelor noastre i se aduc cele mai variate reprosuri si prea putine laude. Iar daca temeiurile acestora din urma ar trebui cautate, ele ar fi cel mai lesne de gasit… in cultura. Ea fundamenteaza ceea ce s-ar putea numi „o identitate comuna“. Pina aici, lucrurile par simple si banale. Pasul urmator, slujind nu atit definirii cit identificarii acestor componente identitare comune, devine dintr-o data dificil: terenul este lunecos, accidentat, extrem de divers desi apartine aceluiasi spatiu. Este si motivul pentru care dezbaterile in jurul identitatii europene – in cultura, in situatia data – sint fertile si… interminabile.
Aceasta explica in parte si interesul de care se bucura unele simpozioane avind ca tema Europa, manifestari organizate, desigur, de institutii publice sau particulare. Un exemplu bine cunoscut este celebrul „tren al Literaturii“, organizat in urma cu citiva ani si cu participarea unor autori romani.
In hanseaticul Hamburg, Fundatia Korber, reputata pentru proiectele sale politice si socio-culturale, impreuna cu Literaturhaus s-au decis, asadar, sa organizeze in ultima saptamina a lunii ianuarie simpozionul intitulat Europa schreibt/Europa scrie. Intilnirea celor peste 30 de autori sositi din tot atitea tari europene este plasata sub un generic provocator prin complexitatea nelimitata a raspunsurilor care pot fi date intrebarii „Ce este european in literatura europeana?“. Aceeasi intrebare imi sugereaza posibilitatea organizarii unui simpozion complementar prin care li s-ar solicita scriitorilor din afara frontierelor Europei sa defineasca specificitatea in plan literar a confratilor lor de pe batrinul continent. Asistam, de altfel, la manifestarea tot mai frecventa a necesitatii unor delimitari identitare, a unor nevoi de autodefinire si de pastrare in acelasi timp a unei inconfundabile specificitati. Ideal
