•Doi barbati au fost prinsi de politisti dupa o urmarire ca-n filme •Acestia au incercat sa scape cu o caruta intr-un lan de porumb
Constantin Ciolan, in varsta de 22 ani, din Barnova, si Romica Radu, din Miroslava, au fost trimisi in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Iasi, sub acuzatia de furt calificat si distrugere. In data de 12 iulie 2001, Constantin Ciolan si-a rugat cumnatul, pe Romica Radu, sa-l insoteasca pana in satul Paun, comuna Barnova. Cei doi au mers pana la locuinta lui Neculai Bodron, casa care se afla in acea perioada in constructie. Profitand ca nimeni nu pazea imobilul, barbatii au intrat in locuinta si au furat sase usi, cu tot cu tocuri, in valoare de 6 milioane lei. Pentru a nu fi surprinsi asupra faptului, Ciolan si Radu au ascuns prada in padurea aflata in apropierea satului Pietrarie.
Romica Radu a gasit chiar a doua zi un cumparator pentru trei usi si i-a propus cumnatului sau sa mearga la locul unde depozitasera bunurile sustrase. Pentru a le fi mai usor, cei doi l-au luat si pe Florin Ciolan, in varsta de 15 ani, fara a-l anunta pe acesta de furt. Luand o caruta, cei trei s-au indreptat spre padurea de langa satul Pietrarie si au incarcat trei dintre cele sase usi furate din locuinta lui Neculai Bodron cu o seara inainte. In timp ce se indreptau catre Miroslava, hotii au fost somati de un echipaj al Politiei sa opreasca pentru un control de rutina. De teama sa nu fie prinsi de oamenii legii, Constantin Ciolan nu a raspuns somatiei, ci a dat bice cailor si a intrat intr-un lan de porumb si fasole. In timpul urmaririi, acuzatii au provocat pagube in valoare de peste 500 mii lei. Daca vor fi gasiti vinovati, Ciolan si Radu pot primi o pedeapsa de pana la 15 ani de inchisoare. (M.H.)
•Doi barbati au fost prinsi de politisti dupa o urmarire ca-n filme •Acestia au incercat sa scape cu o ca