* Cornel Ungureanu, Despre regi, saltimbanci şi maimuţe. Jurnal (martie 2000 - iunie 2001), Editura Marineasa, Timişoara, 2001. Peruanul Julio Ramón Ribeyro, unul dintre cei mai buni "nuvelişti" de limbă spaniolă ai secolului trecut, notează în Primul său jurnal parizian, apărut săptămîna trecută la editura Seix Barral: "Orice jurnal intim este urmarea unui sentiment de culpă. Parc-am vrea să depozităm în el o mulţime de lucruri care ne asaltează şi a căror greutate dispare prin simpla lor punere pe hîrtie. Orice jurnal intim este şi o risipă de ipocrizie, pentru a cărei descifrare ar trebui să învăţăm să citim printre rînduri, să descoperim faptul concret care a dictat cutare sau cutare reflecţie. În general, se analizează sentimentul şi se trece sub tăcere cauza. Orice jurnal intim ia naştere dintr-un profund sentiment de singurătate. Singurătate amoroasă, religioasă, politică, socială. Diariştii sînt oameni singuri. Cei căsătoriţi, activi, sociabili, persoanele publice cu greu pot să ţină un jurnal, ocupaţi fiind să trăiască prin şi pentru cei din jur". Există zeci de jurnale (intime sau contextuale) care par să scape triplei fatalităţi vinovăţie-ipocrizie-singurătate, afişînd triada opusă: jubilaţie-sinceritate-sociabilitate. Jurnalul lui Cornel Ungureanu - ţinut în anul în care criticul şi-a asumat conducerea Teatrului Naţional din Timişoara - ar putea fi un exemplu de ambiguizare contextuală şi de "fugă de sens", nefiind un document intim, personal al eului diarist ce încearcă să-şi surprindă mişcările profund, ci o cronică a unor vremuri tulburi politic şi cultural. Despre regi, saltimbanci şi maimuţe e doar un fragment, publicat la cald, la cîteva luni de la scrierea lui, dintr-un jurnal ţinut vreme de aproape patru decenii, un anti-jurnal, cum crede autorul, tentat în fiecare pagină de amplificarea contextului, de evadarea din regimul auto-impus al no