Inerţia unei neînţelegeri Stimate domnule Mircea Vasilescu, În textul dv. intitulat Articolul 270 din nr. 512 al Dilemei există o frază care, vizîndu-mă în mod direct, mă uimeşte şi mă ofensează: "O astfel de încercare de a legifera «atitudinea bunului român faţă de ţara şi naţiunea sa» ilustrează acelaşi complex şi aceleaşi handicapuri culturale care au produs şi legea pentru folosirea limbii române..., şi proiectul de lege a dreptului la replică, şi altele: în faţa gîndirii independente şi a diversităţii, legislatorii noştri tind să se refugieze în spatele stereotipurilor naţionale, să adopte o cucernicie superstiţioasă în faţa unor simboluri, să îmbrăţişeze uniformitatea şi alinierea cazonă". De excesele proiectului referitor la dreptul la replică m-am delimitat chiar în timpul dezbaterii sale în Senat. Frazele bombastice şi imprecise din proiectul de articol 270 al Codului Penal mi se par şi mie nefericite. În aceste două puncte sîntem, deci, de acord. Nu reuşesc, însă, să văd de ce intenţia legii mele de a obliga la formularea ŞI în româneşte (nu exclusiv în româneşte!) a mesajelor publicitare ar trăda un "complex" sau un "handicap cultural". Au francezii, canadienii, cehii, polonezii, ungurii (ţări în care există legi similare cu a mea, chiar mai drastice) asemenea complexe şi handicapuri? Vă puteţi dv. imagina, de pildă, la o televiziune din Anglia, mesaje promoţionale în rusă sau germană, nedublate în engleză? Ce "cucernicie superstiţioasă", ce "aliniere cazonă" e în solicitarea adresată publicitarilor de a nu fi obscuri la modul arogant prin utilizarea unor limbi necunoscute de 80% din populaţie? Cu tristeţea că în subtila revistă Dilema îşi mai face loc acest malentendu, vă salut prieteneşte, George PRUTEANU

Bucureşti, 20 ian. 2003 Precizare: În articolul meu nu este vorba deloc - dar deloc! - despre dl George Pruteanu, ci despre Legea pentru