Istoria abundă de personaje învestite cu ranguri care nu li se potrivesc. Numai comunitatea acestui soi de destin putea dezvălui o apropiere între două personaje cu desăvîrşire perimate, pe care capriciul istoriei le readuce în actualitate: fostul rege Carol al II-lea şi Alexandru Drăghici, fostul organizator al represiunilor staliniste din anii '50. Ambii au adus ţării grave ponoase, fiecare în felul său, amîndurora oferindu-li-se acum o nesperată şansă de ispăşire. Urmare unei iniţiative pe care nimeni nu şi-o asumă, osemintele regelui fugar, îngropate la celălalt capăt al continentului, vor fi deshumate şi repatriate în solul natal. Cît despre fostul călău-şef de pe vremuri, îngropat şi el peste hotare, ceea ce se plănuieşte nu este recuperarea rămăşiţelor lui, ci doar a pozei lui, destinată să completeze galeria de portrete ale foştilor săi preşedinţi, cu care Parlamentul a decis să se împodobească. Ştirea despre reînhumarea fostului rege a fost primită cu indiferenţă, nu şi cea depre onoarea lui Drăghici şi a parlamentarismului stalinist în general. Totuşi reînhumarea fostului rege are implicaţii sensibil mai importante. Gestul reafirmă continuitatea instituţiei monarhice la aproape şase decenii de la abolirea ei şi este săvîrşit de un regim republican. Întreprinzîndu-l, prezenta putere face încă un pas în direcţia reconcilierii demonstrîndu-şi totodată o încredere în propria-i stabilitate care îi permite exhibarea fără teamă a unor astfel de generozităţi. Consimţind la executarea întregului proiect, fostul emigrant de la Versoix validează concomitent atît continuitatea dinastiei, cît şi onorabilitatea regimului

care o neagă tolerînd-o. Schimbarea locului de veci nu are cum să schimbe şi locul lui Carol în zbuciumata istorie a României interbelice. Neîngrădita lui instabilitate, cupiditate şi imoralitate au patronat întîi prăbuşirea regimului democr