În versiunea lui Mihai Măniuţiu, pusă în scenă la Teatrul Odeon, acţiunea din Conu' Leonida faţă cu reacţiunea pare a se petrece în noaptea de Sabat, nu în cea de Lăsata-Secului. Nu forţele politice ale "reacţiunii" îi bagă în sperieţi pe Leonida şi consoarta lui, ci forţele malefice ale infernului. Întîmplarea a făcut să văd spectacolul în noaptea Sfîntului Andrei, Halloween-ul autohton, cînd bestiarul subteran iese la suprafaţă şi zburdă dezlănţuit. Încă mai potrivită ar fi fost seara de 30 aprilie, cînd începe Noaptea Valpurgiei, neagra ceremonie celebrată de vrăjitoare şi diavoli, la care Faust a fost martor. Cum Bucureştiul nu are un munte Brocken, pe care să-l urce vrăjitoarele, Constantin Ciobotariu, autorul scenografiei, a realizat pe scenă o movilă impunătoare, din moloz şi obiecte aruncate. Pe ea evoluează ciudatele făpturi ale nopţii, iar la poalele ei, în avanscenă, dialoghează cuplul caragialean. Aproape nimic nu lipseşte din recuzita valpurgică, descrisă minuţios de Goethe. Pînă şi licăruşul, lumina rătăcitoare (Irrlicht) vine să încarce atmosfera de vrajă. O reţea de beculeţe înfăşoară grămada de resturi, transfigurînd-o mirific la aprindere, o alta sclipeşte intermitent în înaltul scenei. Ele sugerează emanaţiile fosforescente, des întîlnite în regiunile mlăştinoase sau în cimitire, pe care tradiţia le asimilează sufletelor chinuite ale celor care nu-şi pot găsi odihna. Ne-am aştepta, conform textului, să vedem evoluînd, în ritualul infernal, figurile istorice, invocate de Leonida: Cuza, la detronarea căruia a pus şi el umărul, "Galibardi", pe care l-a admirat aşa cum unii tineri de azi îl adoră pe Che Guevara, eventual Papa, cel care "s-a înţeles cu Galibardi să-i boteze un copil". Cărţile de demonologie precizează că printre participanţii la noaptea valpurgică se află figuri politice: împăraţi, regi, prinţi. Goethe aduce în scenă pe ministru