Obsesia unei "pizze-regina", la Spring Time, unde un foarte bun prieten, cel mai radical în indignări de tot felul, în toate domeniile, îmi explică furibund că nu-i poate spune în faţă unui escroc: "Eşti un escroc!" fiindcă acela tot nu-i va da banii înapoi, dar, cu siguranţă, îl va înjura de mamă..." Insistenta revenire: "...ca să mă înjure de mamă? Nu suport." Şi eu, fără să-mi pese cît îl enervez, replicîndu-i de tot atîtea ori: "Eşti cel mai utilitarist radical din lume!". Obsesia altei "pizze-pampeloni", tot la Spring Time, unde cel mai talentat dintre tinerii cronicari de film ai momentului îmi spune, calm, că el ţine minte toate tîmpeniile pe care le face, le vede (pe ecran), le citeşte (pe hîrtie). Obsesia unei scene dintr-o cofetărie de pe Dorobanţi, unde la o masă o femeie în vîrstă, încă frumoasă, îşi strînge în geantă pachetul de ţigări LM, bricheta şi plicul cu şerveţele Tempo, declarîndu-i celui şi mai bătrîn din faţa ei: "Să-ţi fie clar - în toate nuvelele tale, ai pus totul pe masă, aşa cum a fost... n-ai inventat nimic, nu ai păstrat nici un secret! E cazul să plăteşti!". El o ascultă cu ochii închişi, iar cînd ea se ridică, o prinde de mînă. Ea se aşază şi nu mai aflu ce-i spune, fiindcă o aud pe nevasta lui Henry Miller, strigîndu-i mazilian: "Am vrut să scot din tine un Dostoievski şi n-a ieşit nimic!". Obsesia finalului din Le sursis al lui Sartre: Daladier se întoarce de la München, unde a stabilit cu Hitler şi cu Chamberlain că nu va fi război, parizienii, mulţime, îl aclamă ca pe un învingător, iar el îi martelează: "Les cons! Les cons! Les cons!". Obsesia replicii lui Rick, în Casablanca - dintr-un documentar despre filmele americane de dragoste - "Sînt atîtea crîşme în lumea asta, cum de a nimerit ea tocmai într-a mea?". Şi Laurence în La răscruce de vînturi, către ea, soţie a altuia: "Chiar dacă el te va iubi toată viaţa, nu te va iu