Curios cum un om atît de zgîrcit cu exprimarea unor atitudini radicale, atît de reţinut în manifestarea sentimentelor şi resentimentelor, se simţea bine în lumea pestriţă şi excesivă a teatrului. În redacţia revistei Scena îi îngînam uneori discursul care începea cu "pe de o parte" şi continua - întotdeauna - cu "pe de altă parte". Nu-i uita niciodată pe cei cu alte păreri, nu-i considera nici proşti, nici duşmani şi se amuza copios găsind argumente pentru nişte "ceilalţi" reali sau imaginari. De aceea rubrica lui din această revistă se chema "Roluri": crea lesne dublurile din umbră ale personajelor familiare şi dădea coerenţă străinilor greu de înţeles. Ducea orice discuţie "pînă-n pînzele albe", reuşind să relativizeze convingerile cele mai ferme, să ridiculizeze infantilismul patimilor politice, să pună sîmburele îndoielii în toate devotamentele. Îmi amintesc acum cu nostalgie enervarea de a nu putea avea ultimul cuvînt în nici o discuţie cu el. Deşi se îndoia de totul, producea un sentiment de siguranţă şi confort, exigenţele lui în materie de gîndire clară şi de stil nu induceau situaţii de inferioritate şi îl ascultau cu atenţie, îl respectau, artiştii şi colegii, studenţii şi prietenii. Era atît de conştient de valoarea lui, încît îşi permitea să nu pună preţ pe nici una dintre dovezile false sau în cel mai bun caz semisincere ale recunoaşterii publice. Se bucura doar de spectacolele cu piesele lui, pe care le iubea cu nedisimulată candoare. Scena românească i-a rămas datoare cu asemenea momente. Eram înclinată uneori să cred că piesele lui D. Solomon despre înţelepţii Antichităţii erau de fapt fragmente dintr-o autobiografie. Acum ştiu că nu vom cunoaşte niciodată întregul. Magdalena BOIANGIU

Curios cum un om atît de zgîrcit cu exprimarea unor atitudini radicale, atît de reţinut în manifestarea sentimentelor şi resentimentelor, se simţea bine î