Stafia războiului bîntuie prin lume. Îmi pare că atît de hulita, atît de cinica, atît de pomenita carte a lui Huntington, aceea cu şocul civilizaţional, are astăzi mai mult ca ieri acoperire în realitate. Mă întreb şi eu ca tot omul dacă forţa, războiul, arma şi bocancul sînt soluţii. Franţa se luptă din greu cu străinii, dintre care cei mai mulţi sînt musulmani, Olanda, chiar şi toleranta, liberala, străvechi social-democrata Olandă, se luptă cu ceea ce olandezul de rînd resimte ca fiind musulmanizarea dinlăuntru a oraşelor şi satelor de dincolo de diguri. E posibil ca musulmanul din Europa şi din America să ajungă ţapul care să ispăşească totul şi să plătească nota de plată a festinului terorist, bunăoară arabul ăsta posac şi în vîrstă (cred) cu care mă întîlnesc zilnic în autobuzul 92 cînd mă întorc din Stuttgart şi pe care-l văd citind un ziar din acela tipărit cu literele lor imposibile. "Oare ce o fi citind arabul, vorba bănăţeanului, la ţăitung", mă întreb, în timp ce pe banca din spate se aşază doi liceeni şi unul priveşte o clipă peste umărul arabului şi-i arată din ochi colegului "ţăitungul": "Ia te uită şi la ăştia ce ziare imposibile citesc", pare că-i spune din priviri colegului. Deocamdată nu e nimic grav, îmi spun, teenager-ii sînt calmi, dar dacă începe ne-bunia, dacă reuşesc nenorociţii ăştia cu organizaţiile lor teroriste să pună în aplicare planul acela cum că fiecare european este un duşman şi să arunce în aer, să omoare, să distrugă? Atunci s-ar putea ca posacul ăsta liniştit care merge zilnic undeva citind chestii total absconse în ziarul lui inaccesibil să aibă probleme; el, mai mult decît teroriştii. Nu altceva zice artistul plastic, profesoara iraniană Shirin Neshat, care trăieşte de două decenii în New York unde s-a simţit acasă, unde îi era patria de-a doua, o dată ce aceea dintîi i-a fost confiscată de popii musulmani. Numai că acum