Chinez cum sînt în ale astrologiei, nu-mi pot îngădui să trec din Anul Calului - început la 12 februarie 2002 - în Anul Caprei, fără să aduc un omagiu celui care, alături de locotenentul Fănică Smărăndescu din regimentul meu de cavalerie de la Oradea, m-a făcut să iubesc această fiinţă patrupedă ca pe cei cîţiva bipezi puşi în ramă pe peretele ascultător al rugii mele matinale care începe, de la Hegel citire, cu lectura ziarelor de dimineaţă. Cît mai sobru - primul meu impuls după ce mi-am ascuţit creionul - voi scrie că se numea Louis Déniel, deţinea rubrica hipică în Le Monde şi-l citeam, fără exagerare, ca pe Tacit combinat cu "Cuore". Lucirea geniului său m-a fulgerat în urmă cu aproape un sfert de veac, prin '79, cînd Top Ville a cîştigat, la Paris, prestigiosul premiu al Jockey-Clubului într-un timp record, 2 min. 25 sec. 20 sutimi, cu 2 secunde mai repede decît recordul stabilit în 1972 de celebrul Hard to Beat. Acest prodigios Top Ville, la cei 3 ani ai săi, se înscria, după ochiul specialiştilor, într-o generaţie cum de mult nu mai apăruse pe turful francez. Ea număra 4 campioni, 4 exemplare extraordinare, ceea ce nu e dat oricărei promoţii, nici la patrupede, nici la nuvelişti. Cînd au loc asemenea fenomene, istoriile cailor se deschid la fel de febril ca istoriile literare; foarte ştiinţific, s-a căutat în trecut şi s-a constatat că tocmai în urmă cu 17 ani, în 1962, s-a mai putut întîlni o asemenea constelaţie de 4 campioni la nivelul unei generaţii, cea în frunte cu neasemuitul Sea Bird. Atunci Louis Déniel, istorisind cursa şi izbînda lui Top Ville, a făcut o observaţie de o frumuseţe şi intensitate a sensurilor demne de amploarea metaforelor cu care ne legănăm, de mici, din barca Odiseii pînă pe spinarea costelivă a Rosinantei. Savant al mişcărilor tainice care trec din lumină în pămînt şi din pămînt în fiinţe, cronicarul hipic a relevat că în 1