Les chiens errants de Bucarest, carte semnată de Lionel Bourg şi apărută la Editura “Fata Morgana” în 2002, ne-a reţinut mai întîi atenţia prin titlul ei – dinainte familiar bucureştenilor – şi apoi prin calitatea grafică şi ingeniozitatea gravurilor miniaturale concepute de Philippe Favier nu ca simplă ilustrare, ci ca o potenţare vizuală a textului. Cele cincizeci de pagini ale cărţii alcătuiesc un “reportaj poematic”. Reportaj, pentru că, vizitînd oraşul pe timp de zi şi de noapte, în cartierele centrale sau mărginaşe ale vechiului şi mai noului Bucureşti, autorul “se documentează”. Priveşte cu atenţie totul: străzi, clădiri, vehicule, oameni, animale. Strînge informaţii, meditează şi încearcă să dezlege misterul uneori halucinant, mai totdeauna derutant a ceea ce vede. Poem, pentru că imaginile se ordonează într-o viziune convergentă, coerentă şi puternic subiectivă. În fond, există un acord subliminar între Lionel Bourg şi Bucureşti, de parcă scriitorul ar găsi aici o lume similară universului său interior.

“Reportajul” nu cuprinde nimic care să ne surprindă: informaţiile autorului nu vin dintr-o investigare laborioasă, ci din impresii şi trăiri, ca şi din taclale de cafenea. El se întreţine îndelung cu poeţi şi scriitori care, de predilecţie, “malaxează sexualitate şi misticism”. Aşa se face că va afla cîte ceva despre Vlad Ţepeş şi ministrul Agaton, via Dracula parc, despre dinamicul primar Traian Băsescu în război cu buticurile improvizate şi cîinii vagabonzi, despre Hagi, “Maradona al românilor”, ori amănunte despre cuplul Ceauşescu, “ctitorul” Bucureştiului desfigurat. Remarcabilă este capacitatea lui Lionel Bourg de a reuni toate aspectele unei realităţi mizere, sordide, descompuse, nu pentru a întocmi un rechizitoriu, ci pentru a se situa faţă de o lume parcă suprareală cu un punct de vedere intens nonconformist.

Cenuşiul, vidul, ruina, sărăci