Evoluţia preşedintelui României după alegerile din 2000 este la fel de pasionantă ca romanele Agathei Christie. Sau ale lui Leonida Neamţu. Pornit la drum cu PDSR-ul său de suflet, Ion Iliescu a ajuns acum stegarul luptei anti-corupţie şi nu mai are mult pînă să devină idolul ezitantei noastre opoziţii. Pînă anul trecut a meditat în jilţ, lăsînd guvernul să-şi consume retorica pe previzibila integrare în NATO, meritele României limitîndu-se la faptul că există. Odată consumate curcubeele invitaţiei, preşedintele a tuşit şi a executat cîteva mişcări strategice. A retezat ideea alegerilor anticipate şi l-a făcut pe Adrian Năstase să-şi dea cu stîngul în dreptul. De sărbători s-a odihnit, ca omul, ba chiar a evitat şi tradiţionala baie de mulţime de Sfîntul Ion. Dar cînd s-a întors de la Scroviştea, părea să fi înghiţit o tavă cu jăratic "de firmă". A făcut o rundă de consultări cu partidele, după care s-a năpustit asupra PSD-ului. Mă rog, asupra uscăturilor din acest codru care nu e frate cu românul. Episoadele cele mai tari s-au consumat la Snagov, în circumscripţia lui Dracula, unde parlamentarii pesedişti s-au trezit luaţi în focuri pentru mită, şpăgi şi comisioane, pentru participările bănoase şi nemeritate în AGA şi CA. Alte subiecte delicate au rămas în subtext. (Poate pentru că se ştiu prea bine, poate pentru că luptătorii cu experienţă îşi consumă muniţia cu grijă.) Alt episod trepidant s-a consumat la bilanţul Ministerului de Interne. De astă dată, preşedintele a dat o lovitură de teatru, întrerupînd discursurile mobilizatoare prin cîteva întrebări precise şi neliniştitoare pentru gradaţii din sală. A urmat un mic cutremur, cîteva capete au căzut cu zgomot mare, prevestind şi alte grozăvii. Toate astea au fost premerse de o convorbire la vîrful PSD, despre care s-a accentuat cu grijă că n-a fost consemnată în nici un fel. Adică, vedeţi dvs., boieri, ţăr