Într-unul din articolele sale*, Vladimir Tismăneanu identifică nouă ameninţări la adresa unităţii Europei, rezultate din procesul complicat şi adesea inconfortabil al căderii comunismului şi al tranziţiei ţărilor din Est către democraţia liberală şi economia de piaţă. Fiecare din aceste nouă pericole, odată realizate, devin trăsături ale totalitarismului viitorului. Printre ele, "puterea gîndirii magice" care ar influenţa încă, în bună măsură, gîndirea oamenilor societăţii post-comuniste. "Dispariţia ideologică a structurilor leniniste lasă în urmă un haos cultural în care apar constructe sincretice care îşi au rădăcina în moştenirea adesea iraţională a autoritarismului pre-comunist şi comunist", scrie Vladimir Tismăneanu. În context, autorul vorbeşte anume despre apariţia alianţelor politice "contra naturii", aberante - partide de stînga în bună tovărăşie cu cele de dreapta împotriva altor partide de stînga etc. Afirmaţia lui Vladimir Tismăneanu are, însă, o bătaie mai lungă. Este vorba despre iraţionalitatea reacţiilor conştiinţei brusc eliberate după o îndelungă captivitate, iar, în lectura noastră, tocmai în această iraţionalitate se originează totalitarismul. E ca şi cum Răul care tocmai a trecut a lăsat în urmă, dacă nu premise pentru revenirea sa, măcar cicatrici care acoperă, hidos, handicapuri peste care se poate oricînd reclădi monstruosul. S-a scris mult despre lipsa de spectaculozitate şi, prin asta, despre lipsa de atractivitate a ideilor democraţiei liberale. Raymond Aron şi, la noi, Cristian Preda au excelente pagini despre asta. Totalitarismele, toate, fără excepţie, sînt spectaculoase, provocatoare, "gîdilă" substratul utopic al gîndirii noastre, "umblă" la mituri din adîncul fiinţei noastre, fac apel la sentimente intense. În contrast, ideile liberalismului democratic sînt cuminţi, "de bun-simţ", raţionale. Gîndirea liberală pare slabă tocma