Vara anului 1949... Diet Kloos, o tînără olandeză studentă la Conservatorul Regal din Haga îşi petrece la Paris vacanţa împreună cu o prietenă. Traseul turistic tradiţional le poartă pe cele două călătoare pe malurile Senei unde cumpără de la buchinişti o carte pentru copii, după care se aşează la o masă, pe terasa cafenelei „Dupont” din Saint Germain de Près. Diet scapă proaspăt achiziţionatul volum pe jos. Un tînăr de la masa vecină se grăbeşte să-l ridice şi să-l înapoieze posesoarei. Cei doi se privesc atent. Tînărul cu ochii de culoarea chihlimbarului este Paul Celan, aflat din iulie 1948 în exil la Paris.

Dialogul între Diet şi Paul se înfiripă spontan în franceză, devine tot mai animat, şi la propunerea lui Celan, este continuat în germană. Urmează o scurtă săptămînă de întîlniri. Diet este nevoită să se reîntoarcă în Olanda, dar legătura continuă printr-o corespondenţă din care nu s-au păstrat decît cele 12 scrisori ale poetului şi cîteva poeme în manuscris dăruite aceleia de care el s-a simţit apropiat în acea perioadă dificilă, de început, a exilului său parizian.Scrisorile de răspuns expediate de Diet lui Paul, 15 la număr, trec drept pierdute, avînd aceeaşi soartă ca aproape toată corespondenţa primită de poet în primii ani ai noii sale existenţe pariziene.

Legătura epistolară dintre Diet şi Paul a durat doar un an. Ea rămîne însă importantă prin mărturiile frămîntărilor literare şi personale pe care Celan le-a avut într-un interval mai puţin cunoscut al biografiei sale.

De Diet Kloos Barendregt, Paul Celan se simte deîndată legat din mai multe motive. Decisivă ar putea fi tocmai experienţa traumatică, rana nevindecată a pierderii unor fiinţe foarte dragi. Căci, la 25 de ani, Diet Kloos era deja văduvă. Născută la 9 mai 1924 într-o familie angajată pe tărîm social, Diet, cu certă aplecare spre ştiinţele naturii şi muzică, hărăzită şi cu o