Stimate domnule Lucian Raicu,
A lua totul de la început! Dar asta-i imposibil. O singură dată poţi lua totul de la început. Pe urmă, iei totul de la sfîrşitul celor petrecute înainte. Nici roua n-o poate lua de la început. Picătura din dimineaţa asta stă pe locul săpat în foaia crinului de picătura de ieri. Ce chin chinezesc pe capul bietelor flori de-a fi pocnite-n corolă mereu, mereu...
Mă dădeam mare c-am descoperit, fulgerător, asemănarea dumneavoastră cu Gogol! Dar iată că ieri am luat în mînă o carte de-a lui Valeriu Cristea şi ce citesc?
“... exista - am avut întotdeauna impresia – ceva izbitor gogolian în unele din calităţile şi chiar în unele din trăsăturile înfăţişării lui Lucian Raicu”. Îmi rămîne doar satisfacţia de-a fi remarcat acelaşi lucru împreună cu Valeriu Cristea, pentru că, articolul, recunosc, abia acum l-am citit prima dată.
Şi pentru că a venit vorba de Gogol. Ştiţi care-i marea mea suferinţă? Lipsa volumului 2 din seria de Opere în 6 volume a lui Gogol. Desigur, am în B.P.T. acest volum. Dar seria aceea, citită cînd eram aproape copil, o iubesc, îmi dă plăceri nebănuite numai ţinînd-o-n mîini.
A avea o voce de zile mici!
“Scrisoarea-i o prostie! Scrisori scriu spiţerii...” Am citat din Gogol! Dar dacă citatul ăsta, pe care cred că eu l-am descoperit, se află-n cartea dumneavoastră?
Una din marile mele disperări de lector este că nu pot citi toate cărţile unui autor dintr-odată! Ce delir ar fi să-l am pe Dostoievski integral, în aceeaşi lectură, în cap! Dar în timp ce citesc Idiotul, de exemplu, am uitat o mie de nuanţe din Crimă şi pedeapsă şi tot aşa... Nu pot citi decît o singură carte. Iar dintr-o carte nu pot citi decît o pagină!
Îmi place, dimineaţa, cum mă scol şi-mi fac o ceaşcă mare de teracotă cu cafea, fără a vedea oameni, să intru în lectură. D
