Pe la mijlocul filmului (Prima TV) vine un moment, ca un suspin prelung de uşurare, cînd Michael (Al Pacino) se refugiază în Sicilia, unde o cunoaşte pe Apollonia (Simonetta Stefanelli) şi se plimbă împreună pe o potecă, în timp ce tema muzicală a lui Nino Rota capătă un nou patos (parcă şi-ar deschide aripile, parcă şi muzica s-ar întoarce acasă) şi totul e liniştitor - arată la fel cum arăta în urmă cu o sută de ani şi mai că te-aştepţi ca pe aceeaşi potecă, ducîndu-se la vînătoare, să apară Don Fabrizio, Prinţ de Salina, zis şi "Ghepardul". Michael Corleone a plecat din New York, fumul bătăliilor sale s-a împrăştiat şi tabloul sicilian ar fi idilic, dacă n-ar exista anumite detalii - listele cu morţi, amintind că bărbaţii din partea locului au mania de a muri tineri, în diverse vendete - şi dacă idila însăşi nu s-ar transforma, după cîteva secunde, într-un gag: pe potecă, mergînd în urma celor doi tineri, apare un cîrd de babe (vesele, în pofida penajului negru), păzind făptura preţioasă şi neprihănită a fetei, iar în urma babelor apare un cuplu de bodiguarzi (vigilenţi, în pofida mersului leneş), păzind făptura preţioasă şi păcătoasă a băiatului. Te uiţi la procesiunea aceea comică - o întreagă cultură prinsă într-un gag - şi îţi spui: de-aici a început totul. Sîntem imediat după război, Sicilia e plină de soldaţi americani şi gărzile de corp ale lui Michael se ţin după soldaţi, strigînd: "Ia-mă-n America! Clark Gable! Rita Hayworth!" - numele hollywoodiene desprinzîndu-se de pe buzele lor ca un fel de "sesam, deschide-te". Naşul, partea a II-a începe cu sosirea lui Vito Corleone în America, în 1901, după ce familia sa a fost ucisă. Vaporul cu imigranţi trece încetişor pe lîngă Statuia Libertăţii: o imagine de la facerea lumii. Ar fi, pur şi simplu, un moment înălţător - copilul de nouă ani fugind de zeii vendetei, ca mulţi alţi europeni care au mizat pe f