În cartierul Aviaţiei din Bucureşti, pe drumul de la Băneasa spre Ştefan Cel Mare, un indicator de metal frumos asamblat şi vopsit îţi atrage atenţia. Monumentul are vreo doi-trei metri înălţime şi încă unul şi jumătate lăţime şi te ajută să înţelegi cumva importanţa locului: de acolo începe pămîntul sfînt al sectorului 2. Pămînt deocamdată populat, apărat cu şpag... pardon, arma în mînă de primărie şi pentru independenţa căruia s-au jertfit funcţionarii instituţiei, omorîţi de cafelele şi ţigările cu care inamicul nu mai conteneşte să-i lovească. Şi încă n-am zis nimic de Băsescu! Emoţionat, am trecut şi eu pentru prima oară - conştient - această graniţă. De unde aş putea chiar să vă relatez în direct: "Doamnelor şi domnilor, acum cîteva secunde eram în sectorul 1, iar acum, iată, sînt în sectorul 2! Dar asta nu-i nimic: invers, dacă vii dinspre Ştefan Cel Mare spre Băneasa, în exact acelaşi loc, indicatorul îţi spune că ai părăsit sectorul 2 şi ai intrat în sectorul 1. Unde a ajuns ştiinţa!". Mă rog, trebuie să ştii şi puţină geografie bucureşteană, întrucît primăria sectorului 1 e în urmă cu planul la pancarte, indicatori şi monumente ale prostiei prin efracţie, cum ar spune Ilf şi Petrov. Astfel încît ştii că ieşi din sectorul 2, dar dacă nu eşti bucureştean nu-ţi este foarte clar în ce intri... în afară de gropi. Ei, dar ce-are a face, n-aţi văzut demonstraţii împotriva pancartelor şi indicatoarelor acestora de modă nouă, drept pentru care nu pot decît să cred că e nevoie chiar de mai multe... Astfel, n-ar strica poate delimitarea clară a sferelor de influenţă. Cîteva panouri mai mari (mov şi cu turnuleţe) ar putea spune poliţiştilor începători unde începe şi se termină zonele de acoperire ale clanurilor bucureştene. Ce, "Ştoacă, următorii 5 km" sună rău? Şi de ce n-am încerca ceva mai cosmopolit, în genul "Studentu' city limits"? Fireşte, ideea de grani