Aflu, cu interes, că succesul - şi desăvîrşirea personală - se învaţă la cursuri. Nu din cele convenţionale, ci scurte, de trei zile: se numesc educaţie nonlineară şi necuantificabilă. Ceea ce înveţi la şcoală uiţi, cu timpul; acest fel de educaţie este ca mersul pe bicicletă - nu se uită niciodată. La cursuri nu trebuie să scrii nimic: totul se lipeşte de tine altfel, şi te pătrunde în straturile cele mai profunde. Toate astea le aflăm de la doamna însărcinată cu astfel de prezentări, unde nu are acces oricine: puţinii aleşi sînt recomandaţi de una din persoanele care au făcut cursul în prealabil. Mă nimeresc şi eu tot aşa, precizîndu-mi-se explicit că mă aflu acolo ca persoană particulară, pentru posibila mea desăvîrşire personală, şi nu ca reprezentant al presei şi, ca atare, nu pot da nume. O prezentare ţine două ore, în care, practic, eşti convins să faci următorul curs, de trei zile, care costă destul. Prezentarea este foarte persuasivă şi categorică, aducîndu-mi aminte de şedinţele de informare politică din facultate. Dacă nu răspunzi, nu manifeşti feed-back, în termeni mai adecvaţi, eşti dubios şi outsider. Afli că viitoarele cursuri te vor ajuta, în mod miraculos, să scapi de orice problemă şi să-ţi îndeplineşti orice dorinţă. Cel puţin aşa reiese dacă iei de bun ce spune doamna care prezintă: disperată şi pierdută prin lume, aproape de vîrsta limită (30 de ani), nu-şi mai găsea un soţ şi nu putea pune pe picioare un business. La 7 ani, visase un soţ à la Gregory Peck, nu mai ştiu toate caracteristicile, dar sigur lat în umeri, şi un business personal. La 28, era încă singură, fără soţ şi lucrînd pentru alţii, şi-şi tot cobora, depresiv, standardele: ar fi acceptat, bucuroasă, şi un burtos chelios

cu doi copii. La cîteva luni după participarea la cursurile în cauză, toate visele i s-au împlinit: bărbatul visat a sosit, chiar pe un vapor, şi a pus