"Diplomaţie culturală" - stranie formulare, nu? E normal să se adauge epitetul "cultural" substantivului "diplomaţie"? Nu e aici o contradicţie periculoasă atît pentru diplomaţie, cît şi pentru cultură? Substantivul diplomaţie ne trimite la sfera acţiunii politice, la alianţe şi confruntări realizate în funcţie de interese convergente sau divergente. Pe de altă parte, de cînd termenul cultură nu se mai referă la o specializare agricolă (cultura grîului sau a viţei de vie), ci la ansamblul activităţilor efectuate de producătorii tuturor artelor, la conservarea operelor şi a patrimoniului, la ansamblul producătorilor de ştiinţe umane, la feluriţii lor comentatorii, cultura a devenit un amalgam heteroclit şi ultimul sfert de secol a inclus aici muzica pop-rock, rap, graffiti, dar şi cultura politică şi cultura întreprinderii. S-a creat astfel sentimentul că orice acţiune produce cultură, încît cuvîntul cultură a devenit sinonim cu civilizaţia sau cu tipul de societate. Ideea diplomaţiei culturale nu e veche, ea s-a născut odată cu concurenţa statelor-naţiune din Europa, fie ele dintre cele mai puternice sau dintre cele mai slabe. Fiecare simţea nevoia să-şi laude propriile produse ale artei, ştiinţei şi spiritului. Cei puternici au vrut să atragă cît mai mulţi studenţi, se spera că după ce-şi vor fi luat diplomele, se vor întoarce acasă şi vor deveni propagandiştii locului unde au studiat. Lucrurile ar fi trebuit să se oprească aici, lăsînd ca această concurenţă, uneori amicală, uneori nu, să-şi găsească ritmul. Dimpotrivă, ritmul s-a accelerat şi serviciile culturale au fost supradimensionate pe măsură ce cultura, în pofida rolului ei ideologic şi politic, a devenit o marfă asemenea maşinilor unelte şi industriei textile. La fel ca în toate celelalte domenii, cultura e dominată de valorile de folosinţă şi de schimb; transformată în marfă, ea e exportată şi impor