Prezentarea bilanţului guvernamental la jumătatea mandatului s-a transformat dintr-un proiectat tur de forţă într-un neprevăzut eşec mediatic şi un amuzant circ parlamentar. Premierul Adrian Năstase s-a prezentat în Parlament cu 1.300 de pagini de bilanţ şi angajamente, documente complexe şi complicate care ar trebui să corespundă imaginii reformei din România. Masivele tomuri care alcătuiesc Cartea Albă a guvernării ("Bilanţul primilor doi ani de guvernare" - 467 pagini; "Planul de acţiuni pe anii 2003 şi 2004 al programului de guvernare PSD" - 457 pagini; "Programul legislativ al guvernului României pentru anul 2003" - 46 de pagini; "Planul de măsuri prioritare în anul 2003 pentru integrare europeană" - 308 pagini) riscă să rămînă neatinse. Această poveste are şi o parte bună: administraţia centrală românească a fost capabilă să producă o sinteză. Partea proastă este că sinteza nu este tocmai o sinteză, adică nu e un document cu introducere, cuprins şi încheiere după care să poţi aprecia nişte performanţe. Actualul bilanţ face parte din efortul de a aşeza administraţia românească pe baze raţionale de funcţionare. Vechea coaliţie a creat un prim şoc în administraţie introducînd, timid şi incoerent, modalitatea de lucru în funcţie de proiecte şi obiective. Adică ceva cu totul special şi de neînţeles pentru vechii înalţi funcţionari care se bazau pe principiul: ştim noi cum e bine, nu vă băgaţi! Noua filozofie presupune alte principii de bază, în primul rînd faptul că orice instituţie (adică o organizaţie compusă din mai mult de doi oameni dintre care unul e şef, plătiţi din bani publici, nimic mistic la mijloc) trebuie să furnizeze un bun public pe care contribuabilii îl cumpără. Adică o minimă analiză de tip cost-beneficiu. Noua filozofie presupune că instituţiile trebuie periodic auditate, catalogate, schimbate sau desfiinţate dacă şi-au încheiat rostul. Bin