„Cine, cine e acolo?... Ce vrea, Ioana, ce vrea?“ Batrinul se ridica in capul oaselor cu greutate. Abia miscindu-si capul in directia zgomotului, isi inclesta degetele pe patura.
„Venira de la ziar, ma, Grigore... Cica sa le spui de razboi, ca ai fost... De razboi iti mai arde tie acu', cind te-asteapta cosciugu'-n sopru. Da' poate asa iti dau si tie pamintu', ca esti si tu veteran, ai patimit si l-ai muncit o viata.“
Grigore n-o mai asculta pe nevasta-sa. Intepenise in mijlocul patului, cu perna la spate. Nici nu mai tremura. Doar ochii ii lacrimau din nou, cu albul lor patruns de singe. Ioana lua batista si i-o viri in palma. „Na, sterge-te, ca iar iti curg...“
Grigore nu se misca. Astepta. Cind se lamuri ca nu pentru pamint venisera strainii, ci pentru amintirile lui, se lasa iar pe spate.
„Razboiu'? Ce-i cu el?... Da, am fost. Din patrusunu pina-n patruscinci. Cum a fost? Ca la razboi, cum sa fie... Luptam cu arma, ca eram tragator la mitraliera... Eram tinar, de 26 de ani. Nu ma-nsurasem. M-au si impuscat o data, in mina, mi-a trecut glontu' prin deste...“
Pe masura ce amintirile ii reveneau in minte, Grigore se insufletea. De cind nu se mai gindise el la anii aia! Nici nu credea ca ar mai interesa pe cineva razboiul lui. O vreme le-a spus copiilor, asa, ca pe povesti. Daca l-au crezut sau nu, Grigore n-a stiut niciodata. Cind nu l-au mai intrebat nimic, a tacut. Si uite ca acum vin niste oameni sa-l intrebe...
„Am fost in linia intii...Da... Pina-n patrusdoi am luptat in Rusia. Dup-aia am cazut prizonier. Da' am prins doua ierni pe front. Doua ierni in Rusia! Ne tiram pe jos, cu arma in mina. Ne faceam amplasament in zapada. Stateam culcat ca lupu', cu berna mitralierei proptita-n grunji, cu teava indreptata spre inamic. Si trageam. Nu vedeam in cine, ca era departe, veneau proiectilele la noi de la 500 de metri... Era
