Barbatul statea sub streasina strimba, cu miinile in sin, privind cum fulgii grei de apa se topeau inainte de a ajunge pe pamint. „Nu se mai opreste odata lapovita asta, mai, tata, sa va duceti si voi la scoala!“, striga el inspre usa deschisa. „Lasa, tati, ca oricum nu avem cu ce ne imbraca“, raspunsera doua voci triste.
Sase copii are Marin. De la cel mai mic, de doi ani si jumatate, pina la Caterina, cea mai mare dintre frati, care are 16 ani, sint unul mai frumos decit altul si cuminti. Ii mai domoleste si foamea, ca nu prea le vine sa se tina de sotii cind crampele stomacului ii zgindara in continuu. Iarna le este cel mai greu. Pe zece ari de pamint nu poti sa cultivi mare lucru, incit sa-ti ajunga sa faci si provizii pentru timpul rece. Ladita cu cartofi si ceapa se goleste in prima luna de iarna, asa ca pina in primavara se descurca cum pot. Sau, mai bine spus, nu se descurca.
Nimeni nu-i cheama la munca pe sotii Matei, cit e iarna de lunga, si daca nu lucreaza cu ziua, nu au nici ce minca.
Sase copii si o singura haina de iarna
„Mincam toti noua dintr-o mamaliga. Noi opt si al noualea e frati-miu, Florin, care sta cu noi. Te mai cheama cite unu' la spart de lemne, la maturat zapada, da' rar. Si nu mi-e decit de copiii astia. N-am nici cu ce-i trimite la scoala. Hai, sa zicem ca de caiete mai fac rost, dar n-am cu ce-i imbraca. Mai ales pe ploaia asta, ca de-aia nici acu' nu-i lasai sa se duca la scoala; n-au haine si nici incaltari“. In timp ce barbatul isi framinta miinile, neputincios, copiii il privesc cu ochi maturi, obisnuiti sa vada in fiecare zi farfuria goala si sa nu se vaite, de dragul parintilor. Numai mezinul familiei isi pastrase seninatatea, prea putin atent la discutie, descult, mesterind cutia de tabla care fusese odata ambalajul unui joc, al altui copil, desigur - care se bucurase de el cind era nou si avea si piese
