Nici o arma nu putea lovi o tinta inaintand cu 60 de km pe secunda, la 70 de km deasupra pamantului. Terorismul nu a jucat nici un rol in cea mai noua nenorocire care s-a pravalit asupra Americii. Insa naveta a explodat deasupra unei lumi nelinistite. O lume pregatita sa interpreteze evenimentele, nu sa le ignore si nici sa le ia drept ceea ce par sa fie. A cazut o stea si lumea e obisnuita, din vechime, sa creada ca a vazut un semn rau prevestitor. In vremuri cuminti, ar fi fost, desigur, altfel.
Disparitia navetei spatiale Challenger, care s-a dezintegrat la decolare, in ziua de 28 ianuarie 1986, a provocat durere, dar n-a parut un semn, un avertisment sau un blestem. Toti am fost de acord sa ne tinem respiratia in fata acelei nenorociri spectaculoase, fara sa credem o clipa ca am asistat la un eveniment simbolic. Vremurile erau limpezi. Superstitiile erau moarte sau - cazul comunismului - se pregateau sa moara. Nici o alta credinta nu putea iesi in calea Secolului American. Dupa 27 de ani, explozia navetei Columbia pare sa fi avut tocmai rostul de a vesti inceputul sfarsitului visului american. Si cum altfel? Cele ceresti au lasat impresia ca se leaga, ca nicodata, cu cele pamantesti. O suita uluitoare de coincidente si suprapuneri a rasarit parca anume pentru a ne face atenti la mersul istoriei. Si cum altfel?
Houston, we have a problem!
Cine ar putea, de pilda, sa nu observe ca Statele Unite sunt vizitate tot mai des de catastrofe care nu lovesc la intamplare?
Nenorocirile care s-au abatut asupra Statelor Unite au cautat punctele in care straluceste esenta civilizatiei americane: pe 11 septembrie a fost distrusa emblema capitalismului clasic, pe 1 februarie a fost ciobita splendoarea tehnologica si, alaturi de ea, cutezanta intruchipata de explorarile spatiale. Dar semnele merg mai adanc. Ele devin de-a dreptul grosolane. Ceva sau c
