Prezenta evreilor in renovarea intelectuala si artistica de la inceputul si din prima jumatate a secolului XX este un fenomen extrem de vizibil. Putem sa ne referim, spre a exemplifica, la avangarda artistica sau literara propriu-zisa, la inovatia in stiinta sau filosofie, la artistii grupati in jurul unor curente, precum Dada, suprarealismul, sau Bauhaus, Cercul de la Viena, ori la personalitati independente, greu de clasat exact, precum Kafka, Freud, Martin Buber sau Franz Rosenzweig.
Bineinteles, trebuie sa amintim si subiectul mult mai putin agreabil, uneori, al implicarii evreilor in politica. Theodor Herzl sau Leon Trotki sunt doua exemple celebre, cumva contrare. Nu vom sta insa sa insiram nume sau sa lungim liste. Desigur, notiunea de "evreu" este complexa si echivoca in aceasta perioada, cand majoritatea evreilor care au devenit celebri erau profund asimilati, precum chiar Theodor Herzl; ori, pe deasupra, complet atei, precum Freud, sau au redefinit iudaismul in mod aparte, precum Franz Rosenzweig. Mai mult, s-ar cuveni sa vorbim in acest context si despre evrei care s-au botezat, precum Mahler, sau proveniti din familii evreiesti botezate, ca Wittgenstein.
Intrebarea este: exista la toate aceste personalitati evreiesti sau de origine evreiasca - de la Einstein la Otto Neurath si de la Tristan Tzara la Husserl si Freud, de la Marc Chagall, Victor Brauner sau Chaim Soutine sau Walter Gropius la Wittgenstein, de la Otto Bauer la Trotki si Ana Pauker - ceva comun, ceva "iudaic", "evreiesc", ceva specific, caracteristic? Deopotriva, antisemitii, dar si nationalistii evrei s-au grabit intotdeauna ca, dupa ce au redactat o lista mai lunga sau mai scurta de personalitati evreiesti marcante, sa le sublinieze reprobator, respectiv aprobator, indicand cu degetul: asta este, iata spiritul iudaic, conserva de evreitate pura, specificul identitar
