Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TEATRU. Plecind de la Gaitele

Publicat in Observator Cultural, marți 4 februarie 2003 ·

Actualizarile textului clasic in raport cu dominantele cronotopului estetic. Riscuri, clisee, sanse

Privind, acum vreo citeva luni, pe ProTV, microreportajul de la premiera Gaitelor lui Alexandru Kiritescu, pus in scena la Odeon de Alexandru Dabija, m-am trezit din amorteala telejurnalului. Scurta interventie a regizorului, in tonul sau tipic, blazat-provocator, parea sa sugereze ca spectacolul vrea sa fie un soi de raspuns personal – al sau si al echipei – in raport cu apetitul neoacademic-comercial pe care-l dovedeste „publicul-masa“, acela care ia cu asalt vechituri cu reteta sigura, tip Take, Ianke si Cadir. Un interviu recent, luat de Cristina Modreanu in Adevarul literar si artistic, nu numai ca parea sa confirme pasa sceptic-amara a regizorului, ci o prelungea si adincea pe citeva planuri (social, cultural si profesional), stirnindu-le unora mirari sincere, iar altora, dezacorduri ipocrite.

Festivalul National m-a ajutat sa vad spectacolul cu Gaitele, care a avut, cel putin in cazul meu, un efect complex: am iesit din sala cu sentimentul ca demonstratia, daca despre o demonstratie e vorba, e impecabila si, in acelasi timp, inutila. Un soi de dead end, o fundatura: stralucitoare, dar o fundatura, mi-am zis. Apoi am dormit, iar a doua zi lucrurile aveau o cu totul alta infatisare, ordonindu-se in serii ample de intrebari si raspunsuri; sau pur si simplu intrebari. Dabija, stiti probabil, e un excelent organizator de interogatii teatrale. De atunci incoace Gaitele nu inceteaza sa lucreze. De-aia ma pun si eu pe lucrat.

Prima intrebare ar fi: de ce Gaitele? E un text clasicizat, din categoria comediei satirice interbelice, scrisa aproape impecabil, adorata de actori (virstnici, de obicei) fiindca „are roluri“, ca si de publicul trecutel, care-si compara din timp in timp „editiile“ avind-o pe cutare in Aneta Duduleanu sau pe cutare

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 3 ore
< div class="wp-block-image">

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 7 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 9 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 8 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 9 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 4 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Vremea

București
acum

18°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

9°/15°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°