- Cultural - nr. 23 / 4 Februarie, 2003 Poetul Adrian Paunescu nu are nevoie de nici un fel de prezentare. Cartile sale se prezinta singure, sustinandu-se una pe alta, intr-un edificiu fara egal in istoria litera turii romane contemporane. Se spune adesea ca unora viata le e un roman, iar altora romanul le e viata. Pentru Adrian Paunescu, poezia e viata si viata poezie, "pana la capat". Mergand mai departe cu jocul de cuvinte, as spune parafrazand, ca pentru Adrian Paunescu e valabila formula "cata viata atata poezie, cata poezie atata viata", Adrian Paunescu locuieste poetic lumea aceasta, in sensul lui Hölderlin "dichterich von der Mensch". Sunt putini poeti care-si asuma astfel poezia. Adrian Paunescu e un senzor extraordinar la tot ceea ce se intampla in jurul sau. Simte enorm, dar nu vede monstruos. Traieste pentru altii si suferinta si bucuria. Daca ar fi sa identific cateva repere ale poeziei lui Adrian Paunescu, cred ca, prioritar, ar trebui sa spun ca intreaga sa creatie e pusa sub semnul iubirii. Si, inainte de toate, biblic, iubirea aproapelui. Patetic, vulcanic, nostalgic, Adrian Paunescu inregistreaza seismografic trairile _ ale sale si ale celui de langa sine. Poetul traieste, scrie si viseaza in limba romana. Acesta ar putea fi un alt reper al poeziei sale _ trairea in cultul limbii romane. Si cum patriei de cuvinte ii corespunde o patrie de pamant, poezia lui Adrian Paunescu e si un imn inchinat acestei patrii, care inseamna si poporul sau, caruia ii si dedica un din noile sale carti: "Pana la capat cu poporul meu, asa sa ma ajute Dumnezeu". In timp ce unora a ajuns sa le fie teama sa spuna ca sunt patrioti sau, in europenismul lor, altii refuza patriotismul, poezia lui Adrian Paunescu reabiliteaza patriotismul. Despre poezia lui Adrian Paunescu e greu de vorbit in cuvinte putine, cum despre viata e greu sa vorbesti "pe scurt". Cuvintel