Primaria Craiova a infiintat zece comisii care, pe tot parcursul lunii februarie, vor efectua anchete sociale pentru o evidenta a familiilor cu datorii mari la intretinere care urmeaza sa primeasca facilitati la plata din partea guvernului. Potrivit Ordonantei de Guvern nr.6/2003 privind acordarea unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice, in perioada ianuarie- martie 2003, titularii contractelor de furnizare a energiei termice beneficiaza de o reducere cu 10% din valoarea sumelor facturate pe luna curenta, in cazul in care au achitat, in termenul scadent, contravaloarea integrala a acestora.
Imprumuturi fara dobinda la banca pentru plata intretinerii
Recent, municipalitatea craioveana a primit si criteriile dupa care trebuie sa faca selectia restantierilor. Cei care vor beneficia de ajutor sint familiile care au restanta la plata intretinerii pe o perioada mai mare de trei luni si au acumulat valori mai mari de cinci milioane de lei.
In prima categorie de persoane, cele care vor primi ajutor de urgenta, se incadreaza persoanele care au venitul lunar pe membru de familie mai mic de 1,8 milioane de lei, iar in cazul persoanelor singure, de doua milioane de lei. Tot acestea trebuie sa aiba datorii la plata intretinerii mai mari de cinci milioane de lei si restante mai vechi de trei luni, sa nu aiba alte proprietati in afara de apartamentul in care locuiesc sau sa nu detina bunuri prin a caror utilizare sa obtina venituri suplimentare.
O alta categorie este cea a persoanelor care ar putea sa primeasca un credit fara dobinda, rambursabil in doi ani. La acestea, se adauga conditia venitului lunar mediu, care trebuie sa fie cuprins intre 1,8 si 2,5 milioane de lei.
In fine, categoria rau-platnicilor: venit mediu lunar pe membru de familie mai mare de 2,5 milioane, restante mai mari de cinci milioane si mai vech