In perioada noiembrie 2002-martie 2003 a fost si ramine deschisa la Museo d’Arte Contemporanea din Torino, la Castello di Rivoli, o expozitie dedicata protagonistilor transavangardei italiene – Sandro Chia, Francesco Clemente, Enzo Cucchi, Nicola De Maria si Mimmo Paladino. Teoreticianul miscarii, Achille Bonito Oliva, a sustinut inca de la primele incercari de definire a „poeticii“ grupului faptul ca nu este vorba de o neoavangarda, de o prelungire a modernismului in domeniul artelor plastice, ci de o grupare care se integreaza in mod vadit, prin programul si prin „produsele“ ei culturale, in postmodernism.

Conceptul de „transavangarda“ circula si in cultura romana, in teoria artelor vizuale, desemnind insa tendinte postavangardiste. Nu au lipsit nici in cazul transavangardei italiene voci ale criticii care au considerat estetica grupului drept o continuare, o rafinare dusa pina la epuizare a premizelor experimentale ale avangardei si nu o rupere decisa de aceasta. Tinind insa seama de luarile de pozitie teoretice si, mai ales, de caracteristicile efective ale operelor celor cinci artisti expuse la Castello di Rivoli, vom observa ca avem de-a face, intr-adevar, cu o arta postmoderna.

Revenind la expozitie, iata citeva elemente de context, referitoare la impunerea in Italia a termenului si a conceptului de „transavangarda“ si la setul de trasaturi care o diferentiaza in cimpul artistic al anilor ’80 de experientele precedente si contemporane. Mai exact, transavangarda incepe sa se constituie la sfirsitul anilor ’70. Conceptul este introdus de criticul Achille Bonito Oliva intr-un articol publicat in octombrie 1979, in Flash Art. Cit priveste consacrarea internationala, aceasta incepe in 1980, cu o serie de importante expozitii in Europa si Statele Unite, organizate la Mannheimer Kunstverein, la Stedelijk Museum din Amsterdam, la Bienala venetiana;