- Cultural - nr. 23 / 4 Februarie, 2003 Melomanii mureseni au avut din nou fericita ocazie, in simfonicul de joi, 30 ianuarie a.c., de a asculta o pagina mozartiana care cuprinde in ea toate elementele unei interpretari unicat, asa cum doar operele de arta autentice pot fi originale si irepetabile. Pianistul Francisc Vizi ne-a uimit, din nou, cu uriasa sa incarcatura de sentimente, pe care ne-a dezvaluit-o in Concertul in re minor de Mozart, K.V. 466, dand apoi, cu generozitate, patru bisuri. El este un magician al sunetului, "picurand nectar" si raspandind armonie prin clapele pianului. Nu multi am putut asculta pe viu (nu din inregistrari) un ton cu sonoritati forte atat de vibrante in culminatiile maiestrit pregatite, dar si cu piano-uri de mare gingasie, dar mai ales un tuseu mozartian de o asemenea calitate (insusire rara chiar la pianistii consacrati), cum s-a intamplat in concertul la care ne referim. In partea a treia a acestei lucrari, pianistul ne-a demonstrat si calitatile sale componistice, prezentand o spectaculoasa cadenta personala. Nu a fost nici o urma de sfortare in cantatul lui, ci doar melodie pura, cursiva si fireasca, asa cum este toata opera divinului Mozart, strabatuta de caracter ludic, in care momentele de tensiune se risipesc ca lacrimile unui copil capabil sa surada, in clipa urmatoare, senin si fericit. Acest lucru ni-l sugereaza si artistul, el este mereu nou de la o fraza muzicala la alta, atat de multe are sa ne spuna. Totusi, in aceasta multitudine de idei, coerenta intregului nu este nicidecum alterata, ci primeste bogatia talentului si a acelui inefabil pe care zadarnic incercam sa-l explicam in cuvinte.In aceasta lume speciala pe care ne-a zugravit-o, solistul serii a fost secondat de un tanar dirijor, Cristian Neagu, un foarte bun acompaniator care adopta un stil de dirijat cu larghete in miscari si cu economie de gesturi