Apăs pe butoanele pentru CD-ul cu muzică preclasică şi pe dată se umple odaia de ceva ca din departe, o fotografie, sau nu, o litografie din camera de dinainte a părinţilor mi se arată, Veneţia cu bărci şi ape mari, Canal Grande, o chestie cumpărată la iarmarocul de Sfîntă Maria Mare de la mănăstirea minorită Maria Radna, aşa ceva, şi e toamnă în Veneţia aceea, sau nu, nu chiar, nu mai ştiu exact cum e, nu mai ţin minte, e aşa ca o poezea scrisă de mine pe un blat-papir de desen pe cînd eram în şcoala primară, la colţuri sînt desenate niscaiva floricele din acelea, papucul-cucului, o foaie mare, uite chiar acu' mi se arată foarte frumos în cuprinsul memoriei subiective depărtările cele albastre de peste dealurile de dincolo de strada Economilor, de dincolo de strada Moratului, unde se clatină spre căsoiul lui cel în ruină moş Nuca, este seară şi moşul se întoarce de la Expresu', birtul popular de la gara Radna, iar eu, nu-mi aduc aminte, ce făceam atunci? Ba da, ştiu, acu' văd limpede cum stateam fără rost în iarba de pe terasamentul căii ferate: şi în apropiere era vaca lui nea Marian, cantonierul CFR,, era la vremea amiazului şi ea stătea la umbra prunilor de pe terasamentul căii ferate şi doar din cînd în cînd dădea din coadă ca să alunge muştele care nu-i dădeau pace, stătea la umbră şi-mi părea că aţipeşte vaca aceea a lui nea Marian, numai că şi atunci cînd aţipea nu contenea să mestece, să rumege, aşa ne-a spus domnu' profesor Dumbrăviceanu la orele de zoologie, că prima dată pasc vacile, pe urmă cînd stau aşa degeaba, de fapt nu stau, pentru că rumegă. Da, da, foarte bine văd cum rumegă vaca lui nea Marian la vremea amiezii, şi soarele străluceşte aşa cum numai în amintiri se poate, numai acolo poate el străluci aşa de straşnic, şi cerul e foarte senin tot aşa din cauză că toate lucrurile astea sînt amintiri, aşa se prezintă lumea acolo, în amintiri, a