Bluff de proporţii sau metodă de a cuceri rapid celebritatea, anunţul naşterii primei clone umane a redeschis o dezbatere de proporţii în jurul eticii reproducerii asistate. Dincolo de argumentele de telenovelă SF ale sectei ralienilor şi de virtualul laborator denumit Clonaid care oferă pe Internet servicii complete "pentru doar 200.000 de dolari" bucata (clona), făcînd abstracţie de trecutul promiscuu al semi-extraterestrului Raël, acuzat de incitare la pedofilie, mediatizarea procedurii ridică adevărate probleme etico-sociale şi pragmatice. Este clonarea umană ineluctabilă? Care sînt limitele dificultăţile şi riscurile ei? Sînt clonele umane copii identice? Care sînt avantajele unei proceduri atît de scumpe? Este clonarea un procedeu antidemocratic? Care sînt diferenţele de substanţă între clonarea terapeutică şi cea reproductivă? - iată doar cîteva întrebări pe care şi le pun oamenii de ştiinţă, istoricii, oamenii Bisericii şi nu în ultimul rînd presa. Chiar dacă riscurile sînt mult mai mari decît în cazul sarcinilor normale, iar malformaţiile prezente adesea, clonarea continuă să fascineze exact în aceeaşi măsură în care provoacă repulsia. Apărarea vorbeşte din ce în ce mai mult de clonarea terapeutică, adică de crearea, în condiţii de laboraror, din celule-tulpină, a unor organe ce ar putea fi folosite cu succes în boli precum

maladia degenerativă Parkinson, în diabetul decompensat, în diverse leziuni ale sistemului nervos şi în majoritatea transplantelor de organe. "Trebuie să recunoaştem însă, scrie Colin Honey, specialist în etică aplicată la Cambridge şi pastor al Bisericii Unitariene din Australia (Le Courrier International, 16-22 ian. 2003) că argumentele de acest gen sînt mai puţin bizare decît apologia clonării ca mijloc de a accede la nemurire. Pastorul protestant denunţă "falsa dilemă a clonării umane", din punct de vedere etic, vorbind d