Pe firul puţin cam metalic al poveştii, vedeam săptămîna trecută cum oţelita brichetă Zippo (care face clac-ţac şi care în 2002 a împlinit 70 de ani de existenţă) sau motocicleta ca o lăcustă deşelată Harley-Davidson (centenarul în 2003!) au devenit, prin ceva eforturi combinînd priceperea producătorului şi cea a directorului de vînzări, simboluri ale Americii şi ale modului de viaţă american. Ale unei Americi care, în anii '70 ai secolului trecut, după cîteva traume resimţite plenar în societate - de la neliniştea născută din creşterea preţului petro-lului la migrena socială corelată mahmurelii de după războiul din Vietnam -, a reînviat un slogan pe care intelectualii liberali l-au persiflat, politicienii democraţi l-au considerat prea demagogic iar proprietarii de magazine şi de parcuri de maşini la mîna a doua l-au îmbrăţişat fără rezerve: Buy American! Cumpăraţi produse americane! Şi a mers. Pentru că în spatele etichetei fiecărui produs american se află efortul unui muncitor american. Şi mai ales virtualul său salariu. A fost o vreme în care România stătea bine la producţia de oţel pe cap de locuitor. Nu mai e timpul, nu mai e cazul. La ora actuală, România nu se mai află în top decît la producţia de ţuică de Argeş - din simplul motiv că numai în Argeş se face aşa ceva. România se află şi ea la vîrsta unui potenţial şi foarte necesar Cumpăraţi româneşte! Iată, o revistă pentru femei, numărul de vară al unuia dintre anii din urmă. În pagina de acolo, o admirabilă doamnă, realizatoare de televiziune, este fotografiată în faţa unui tablou de care era mîndră: Iancu Jianu sau Tudor Vladimirescu sau un altul, nu personajul contează, ci mesajul acestei prezenţe pe peretele unui hol al casei. Apoi, urma o poză în bucătăria largă a preafrumosului apartament - o poză ce se dorea la firul ierbii realităţii de zi cu zi, uite o vedetă în cel mai casnic loc cu putinţă.