Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cumpăraţi româneşte!

Publicat in Dilema Veche, vineri 7 februarie 2003 ·

Pe firul puţin cam metalic al poveştii, vedeam săptămîna trecută cum oţelita brichetă Zippo (care face clac-ţac şi care în 2002 a împlinit 70 de ani de existenţă) sau motocicleta ca o lăcustă deşelată Harley-Davidson (centenarul în 2003!) au devenit, prin ceva eforturi combinînd priceperea producătorului şi cea a directorului de vînzări, simboluri ale Americii şi ale modului de viaţă american. Ale unei Americi care, în anii '70 ai secolului trecut, după cîteva traume resimţite plenar în societate - de la neliniştea născută din creşterea preţului petro-lului la migrena socială corelată mahmurelii de după războiul din Vietnam -, a reînviat un slogan pe care intelectualii liberali l-au persiflat, politicienii democraţi l-au considerat prea demagogic iar proprietarii de magazine şi de parcuri de maşini la mîna a doua l-au îmbrăţişat fără rezerve: Buy American! Cumpăraţi produse americane! Şi a mers. Pentru că în spatele etichetei fiecărui produs american se află efortul unui muncitor american. Şi mai ales virtualul său salariu. A fost o vreme în care România stătea bine la producţia de oţel pe cap de locuitor. Nu mai e timpul, nu mai e cazul. La ora actuală, România nu se mai află în top decît la producţia de ţuică de Argeş - din simplul motiv că numai în Argeş se face aşa ceva. România se află şi ea la vîrsta unui potenţial şi foarte necesar Cumpăraţi româneşte! Iată, o revistă pentru femei, numărul de vară al unuia dintre anii din urmă. În pagina de acolo, o admirabilă doamnă, realizatoare de televiziune, este fotografiată în faţa unui tablou de care era mîndră: Iancu Jianu sau Tudor Vladimirescu sau un altul, nu personajul contează, ci mesajul acestei prezenţe pe peretele unui hol al casei. Apoi, urma o poză în bucătăria largă a preafrumosului apartament - o poză ce se dorea la firul ierbii realităţii de zi cu zi, uite o vedetă în cel mai casnic loc cu putinţă.

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat în la Schengen. Sorin Grindeanu explică ce se va întâmpla cu transportatorii, pe calea rutieră și ferată, din 1 ianuarie 2025

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, joi, ce se va întâmpla cu transportatorii rutieri, cu circulația trenurilor și la vamă, din 1 ianuarie 2025, atunci când România va adera pe deplin la spațiul Schengen.

Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu

Mediafax acum 31 minute
Cinci militari români au fost răniţi în poligonul Goranu din judeţul Vâlcea. Incidentul a avut loc joi. Cei cinci confecţionau dispozitive de aprindere pirotehnică cu exploziv real.

BREAKING | Elena Udrea rămâne în închisoare

Wall-Street.ro acum 51 minute
Magistrații au decis respingerea cererii de eliberare a Elenei Udrea din închisoare, ea ispășind o pedeapsă de 6 ani de închisoare. Știre în actualizare Înalta Curte de Casație și Justiție era așteptată să se pronunțe astăzi cu privire la revizuirea

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

MedLife inaugurează Spitalul Medici’s la Timişoara cu o investiţie de peste 25 milioane de euro: „Probabil, este cel mai modern spital privat din România”

News.ro acum 45 minute
MedLife, cea mai mare reţea de servicii medicale private din România, anunţă deschiderea oficială a Spitalului Medici’s, o unitate multidisciplinară ce aduce medicina privată la un nou nivel de performanţă. Cu o investiţie impresionantă de peste 25

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Cancan acum 2 ore
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european! UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea deveni

VIDEO În aprilie 2023, Călin Georgescu numea spațiul Schengen „temnița cea mai temătoare” și „o scenă unde toți sunt spălați pe creier”

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu spunea, în 2023, că România nu a intrat în Schengen „datorită oamenilor liberi din această țară”: „Pentru mine este o onoare că nu am intrat în Schengen”. „Intrarea în Schengen înseamnă să fii pe o scenă unde toți sunt spălați pe cr

ULTIMA ORĂ Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum 37 minute
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Cine este câștigătorul marelui premiu la Loto 6/49. Norocosul a mai obținut în trecut inclusiv o mașină

HotNews acum 3 ore
Marele premiu pus în joc la Loto 6/49 a fost câștigat duminică, 8 decembrie, de către un bărbat de 46 de ani, din Iași, care este instalator, conform Loteriei Române. Biletul cu care Visarion-Virgil Cordunianu a reușit să câștige peste 325.000 de e

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 2 ore
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/6°