Cu Pavel Câmpeanu m-am întîlnit, pentru pri-ma dată, "prin intermediul" lui Felipe Garcia Casals. Pe la jumătatea anilor '80 regretatul diplomat Corneliu Bogdan mi-a dat să citesc Societatea Sincretică, în versiunea engleză. Am parcurs cu interes cartea mai ales că era rodul gîndirii unui sociolog român aflat în ţară. După mulţi ani pot să aştern cîteva rînduri, în care să formulez unele aprecieri privind această lucrare şi mărturisesc că sînt încercat de sentimente împărţite. Pe de o parte, avem dovada că şi la noi s-a scris critic despre natura stalinismului; şi s-a scris într-o manieră sofisticată, pătrunzătoare şi demonstrînd o inteligenţă sclipitoare. Pe de altă parte, Pavel Câmpeanu, cel puţin aşa cum îl prezintă lucrarea de faţă, rămîne un marxist convins. Dar nu aceasta îmi creează neapărat dificultăţi de interpretare. În fond, gînditori marxişti precum Eric Hobsbawm şi alţii ca el scriu texte demne de luat în seamă şi a respinge marxismul, ab initio, ca metodă de investigaţie socială este un semn de bigotism intelectual, nu de ascuţime a minţii. O neclaritate importantă pentru mine este în ce măsură autorul şi-a alterat principalele teze din lucrare în lumina derulării istoriei după terminarea manuscrisului (acum mai bine de un sfert de veac). S-ar putea argumenta că întrebarea pe care mi-o pun este irelevantă pentru judecarea lucrării, atîta timp cît Pavel Câmpeanu nu a însoţit versiunea în limba română cu explicaţii şi completări de conţinut. Tot astfel, se poate susţine că analize critice "din interior" au propria valoare, ceea ce este o observaţie pertinentă. Nu-mi rămîne, deci, decît să fac unele comentarii fără alte trimiteri lămuritoare. În opinia mea, cartea - care foloseşte ca metodologie de analiză categoriile marxiste de bază - are cîteva teze principale. Teza, poate cea mai proeminentă, se cuvine a fi pusă în relaţie cu o axiomă a analize