Începutul noului secol pare, mai degrabă, un timp al întrebărilor despre viitor decît un timp al reflecţiei asupra trecutului. Nu avem timp să facem bilanţul; istoria se grăbeşte şi, în goana ei, nu mai lasă răgaz pentru memorie şi pentru procese de conştiinţă. O să trebuiască să învăţăm să facem asta din mers, să trăim şi să mărturisim în acelaşi timp - contribuţia epocii la bătrînul Eccleziast pare a fi aceea că timpul trăirii nu mai e deloc separat de timpul mărturisirii. Cunoscuta formulă camusiană nu mai are relevanţă astăzi. Întrebările momentului sînt îngrijorate, cu răspunsuri greu de aflat: ne tulbură războiul care stă să înceapă (de parcă nu am fi trăit de o sută de ani într-o lume în care, zi de zi, cîte un război era gata să înceapă), nebunia clonării, sărăcia, terorismul, accesul larg la armele de distrugere în masă. Deunăzi, alături de cîţiva prieteni, ne-am pus întrebarea: cum va arăta totalitarismul secolului XXI? Cum vor arăta şi de unde vor ieşi tiranii noului mileniu? Care va fi faţa noilor duşmani ai libertăţii? Într-o discuţie cu Adam Michnik, care se poate regăsi într-unul din volumele româneşti semnate de marele polonez, Vasili Axionov spunea că e bine să nu ne amăgim că, odată cu prăbuşirea sistemului comunist, totalitarismul a dispărut din istorie. Cumva împotriva viziunii lui Fuku-yama (nimic mai mult decît o ipoteză de laborator care a adus autorului ei celebritate mai mult datorită atracţiei pe care o exercită asupra oamenilor orice utopie, decît ca urmare a unui înalt grad de conformitate cu realul), Axionov zicea că un nou totalitarism se va naşte şi o nouă confruntare între libertate şi opresiune va ocupa scena istoriei. Oamenii mileniului acesta vor continua să lupte pentru li-bertatea lor, ca şi oamenii mileniului trecut. Ca să înţelegi lumea asta, nu e de-ajuns să te mişti lejer printre doctrine politice şi să citeşti reviste