Undeva, departe de tarabele dezlantuite ale marelui nostru oras, se munceste de zor la nasterea unui nou ziar. Sau a unei gazete, ca nu se stie inca ce va fi, baietel sau fetita. Ursitoarele ne-au soptit ca, daca toate merg bine, pruncul ar trebui sa vada lumina tarabelor la 1 martie, cand tot omul isi aminteste ce mult isi respecta aproapele si se cazneste sa-i dovedeasca asta intepandu-l cu un martisor in moalele pieptului. Martisoarele sunt un fel de insigne pentru vremuri de pace, numarul lor proband gradul de respect pe care ni-l poarta cei din jur. Deci reteta e foarte simpla: un ziar in plus pe tarabe, o sansa in plus pentru cetateni sa se simta umpluti de respect. Sigur, mai sunt cateva lucruri de lamurit pentru ca schema sa functioneze din plin: conteaza, de pilda, sa stii de la cine e martisorul pe care ti-l prinzi in piept. Ca una e sa ti-l dea vecinul de la unu, care ti-a tot intepat cauciucurile ca sa inhate locul tau de parcare, si alta e sa ti-l dea odrasla aluia de la patru, pe care-o plateai tu sa-i fure oglinzile si stergatoarele. Despre asta, deocamdata, n-am aflat de la ursitoare decat ca povestea e legata de niste masini. Ce legatura ar fi intre ziare si masini? Pai unele ziare sunt (si) mijloace de comunicare in masa iar unele masini sunt (si) mijloace de transport in comun. Iar unde-i transport in comun e si-o tara de comunicare in masa: cand schimbi o barfa cu vecinul de scaun o aud si pasagerii din jur, daca-si incordeaza nitel urechea. Si ce altceva e mass-media decat o barfa nitel mai organizata. Daca sincronizezi miscarile din urechi, esti pe drumul cel bun. De ce si-ar fractura calatorii urechile dupa te miri ce chilipiruri auditive cand pot primi, in conditii sporite de confort si securitate, doar barfe de firma, omologate si atent coafate. Pe firul acestei logici au mers, initial, si moasele noastre, gasind, la capatul sau ombilicul unu