Pe lîngă diverse prostii cu girofar, noul Cod Rutier vrea să-i oblige pe doctori să devină informatorii poliţiei. Chipurile, în numele interesului comunitar. Dacă medicul observă că vreunul dintre pacienţii săi are vreo boală care îl transformă în pericol public la volan, e obligat să anunţe poliţia.

La prima vedere, refuzul medicilor de a-şi turna pacienţii la poliţie pare o sfidare a intereselor societăţii. Medicul descoperă, să zicem, că unul dintre pacienţii săi s-a îmbolnăvit de schizofrenie. Sau că are tulburări de vedere şi n-ar mai trebui să şofeze.

Să ştii una ca asta şi să nu anunţi poliţia? Ar fi, nu-i aşa, o ticăloşie! Luată pe semne de valul acestei gîndiri, dna Daniela Bartoş, doctor şi ministru al Sănătăţii, s-a declarat de acord ca medicii să anunţe poliţia dacă pacienţii lor devin pericole publice la volan.

Cred că nici dacă un schizofrenic cu crize dese ajunge în plină iresponsabilitate la doctor, pentru a i se plînge că vede purici pe parbrizul maşinii, medicul său curant nu trebuie să anunţe poliţia. Tot ceea ce moralmente poate face e să netezească de urgenţă drumul spre balamuc al pacientului său. În cel mai rău caz, medicul e îndreptăţit să cheme poliţia anunţînd că are în cabinet un nebun furios în plină criză. Asta ar fi singura licenţă prin care el poate călca jurămîntul pe care l-a depus pentru a deveni medic. Prin acest jurămînt medicul se obligă la confidenţialitatea relaţiei sale cu pacientul. Că poliţia visează la asemenea prostii, să zicem că e treaba poliţiei. Dar cînd ministrul Sănătăţii e de acord cu ele, ministrul are o problemă. Dacă dna Bartoş ar fi fost avocat, nu medic, aş mai fi înţeles de ce e de acord ca doctorul să-şi calce jurămîntul. Însă nici măcar asta n-ar fi fost o scuză.

În scriptele sale şi în diagnosticele pe care le dă, medicul e obligat să fie cinstit, cel puţin teoretic. Dar asta ţine de