De la bun început o precizare: cartea lui Ion Manolescu, Noţiuni pentru studiul textualităţii virtuale, e o premieră absolută pentru lumea cărţii în România. Chiar dacă studiul e unul foarte scurt şi chiar dacă o parte a lui a fost publicată sub forma unui articol într-un număr mai vechi al Observatorului Cultural, se vorbeşte pentru prima dată la noi, între două coperte de carte tipărită, despre literatură şi computer, despre hyper-text şi hyper-media, despre literatura virtuală şi noul tip de lectură pe care aceasta, ofensiv, îl impune.

Studiul lui Ion Manolescu e o navigare teoretică, rapidă şi inteligentă, printre mijloacele, structurile, temele şi limbajele noii forme de ficţionalitate. La intersecţia dintre ultimile tehnici electronice şi literatură, cartea descoperă în hypertextualitate un fenomen în expansiune, imprevizibil şi contradictoriu. Cum termenul le e probabil necunoscut celor mai multora dintre cei care citesc această recenzie, reproduc de pe prima pagină a cărţii definiţia lui: "Hyper-textul este pe de o parte un program computerizat care oferă utilizatorului posibilitatea de a se deplasa ramificat şi într-un mod non-liniar printr-un text electronic, iar pe de alta, chiar rezultatul acestui program, respectiv produsul textual (adică documentul electronic) interconectabil,arborescent, ilustrabil, caracterizat prin opţiunea utilizatorului-creator de a se repoziţiona în interiorul documentului respectiv sau de a-l relaţiona cu alte documente."

Va fi surprins cititorul de posibilităţile teoretice şi practice ale electronizării literaturii. Noul sistem literar îl transformă pe cititor în participant activ, dizolvînd diferenţele de statut între autor şi lector. Realitatea digitală a textului deschide literatura către un spaţiu al posibilelor teoretic infinit, aşa că, trecute în hyper-text, perdelele doamnei Bovary pot căpăta, după dorinţă, or