Chiar şi acum, după atâţia ani, îmi aduc aminte foarte bine şi cu multe detalii, de atmosfera ce domnea în Cehoslovacia în acele zile şi săptămâni intrate în conştiinţa oamenilor sub numele Primăvara de la Praga. Îmi amintesc discuţiile dintre studenţi, din media sau chiar de pe stradă, planurile măreţe, setea de a cunoaşte tot ce n-am putut cunoaşte până atunci, şi, poate în primul rând, senzaţia de a fi mai liberi şi mai stăpâni pe destinele noastre. Tot atât de bine, însă, îmi revin în minte şi zilele de după "ajutorul frăţesc", acordat unui aliat rebel la 21 august 1968. După şocul iniţial, a trebuit să ne obişnuim, vrând-nevrând, cu ideea că încercarea noastră de a construi un socialism "cu faţă umană" a fost biruită şi că nimeni din exterior n-o să vină să ne ajute. Ţările occidentale au respectat diviziunea bipolară de atunci a lumii, neamestecându-se în treburile interne ale lagărului de Est. Numai câţiva intelectuali au protestat (foarte puţini la număr), printre ei şi marele dramaturg Eugène Ionesco, autor al articolelor Cehoslovacia? Singura ţară din Europa care îşi merită independenţa şi De la Praga până la Londra, numai ruşine, publicate în revista Le Figaro littéraire. Deşi majoritatea populaţiei noastre continua să aibă încredere în liderii "procesului de democratizare" precum Alexander Dubcek sau Josef Smrkovski, oamenii înzestraţi cu mai puţină naivitate şi cu mai multă luciditate intuiau deja revenirea la vechiul model stalinist şi reintrarea sub tutela sovietică. Dat fiind că acest fel de intuiţie nu depinde neapărat de vârstă şi de experienţele trăite, nu trebuie să ne surprindă faptul că printre ei se aflau şi câţiva inşi foarte tineri.

Jan Palach s-a născut la 11 august 1948 în comuna Všetaty, aflată la vreo 30 de km la nord de Praga. (Astăzi ar fi avut aproape 55 de ani, o meserie - profesor, cercetător, probabil şi o familie...) Între 196