Recunoaştere
Prin munca sa de traducătoare, pe care şi-o face cu un remarcabil profesionalism, Erem Melike Roman, membră a Uniunii Scriitorilor din România, contribuie la cunoaşterea literaturii turce în România şi a literaturii române în Turcia. Recent, acest merit, apreciat în România, i-a fost recunoscut şi de Sindicatul Scriitorilor din Turcia (echivalentul USR) al cărui preşedinte, eminentul scriitor Cenghiz Bektaş, i-a adresat o scrisoare oficială:
"Stimată Erem Melike Roman,
La şedinţa din data de 26.11.2002 a Consiliului de Conducere a Sindicatului Scriitorilor din Turcia, s-a hotărât numirea dv. ca membru de onoare al Sindicatului Scriitorilor din Turcia, în semn de apreciere a deosebitei dv. contribuţii la cunoaşterea limbii şi literaturii turce în ţara dv."
Festin literar
Revista Limba română din Chişinău (redactor-şef: Alexandru Bantoş, redactori-şefi adjuncţi: Raisa Belicov şi Vlad Pohilă) este o adevărată "foaie pentru minte, inimă şi literatură". Rubricile sale consacrate - Evoluţia limbii române, Dialogul artelor, Creanga de aur, Itinerare spirituale, Lecţiile istoriei, Starea de veghe, Lumină din lumină, Permanenţa clasicilor, Trecută prin foc şi sabie etc. -, la care colaborează personalităţi din Republica Moldova, România, Franţa, Germania, SUA, Canada ş.a.m.d., instruiesc, dar şi emoţionează, conving, dar şi suscită polemici clarificatoare.
Cel mai recent număr al revistei - 11-12/ 2002 - este conceput într-un mod insolit. Scriitorul şi publicistul Leo Butnaru a valorificat prompt participarea sa la Festivalul Internaţional Zile şi nopţi de literatură organizat de Uniunea Scriitorilor din România, în toamna anului trecut, la Neptun, aducând în redacţie texte ale multora dintre participanţii la festival, români şi străini, inclusiv un text al poetului latin Ovidiu, care a luat parte la întâ