Nu putem vorbi de comunism si de nationalism in Romania postbelica ignorand situatia minoritatilor si indeosebi politica ceausista in aceasta privinta. Prezentarea ce urmeaza nu are alta pretentie decat aceea de a pune problema (din perspectiva majoritatii, dar cat mai obiectiv cu putinta) si de a sugera liniile unei viitoare analize speciale, adica purtate cu instrumente specializate.

Vanzarea germanilor si a evreilor

Incurajarea plecarii definitive a sasilor din Ardeal si a svabilor din Banat, precum si a altor categorii de populatie, avand o (fie si indepartata) origine germana, a reprezentat un proces dureros pentru insasi societatea romaneasca, iar urmarile acestei masive plecari au fost si vor fi resimtite inca multa vreme in Romania. Populatia germana a constituit un factor de stabilitate si de echilibru si a avut o contributie civilizatoare pe care nimeni din acest teritoriu nu va putea s-o conteste vreodata. In afara de faptul ca au fost intemeietorii celor mai importante orase din Ardeal si din Banat, ca s-au dovedit a fi posesorii unei competente tehnice devenite legendare in intreaga regiune dintre Marea Baltica si Marea Neagra, nemtii s-au caracterizat, in genere, prin probitate profesionala si un veritabil cult al muncii.

Survenita dupa deportarile decimatoare din Donbas si din Siberia(1) - ca urmare a unei culpabilizari colective abuzive - caci nu toti nemtii din Romania au fost simpatizanti ai nazismului, nici membri ai Grupului etnic german -, urmate (pentru svabi) de aceea din Baragan(2), stramutarea germanilor poate fi considerata una din ultimele consecinte ale razboiului, ale "razboiului rece" si ale "cortinei de fier".

Desigur ca o asemenea plecare in masa(3) ar fi fost imposibila fara o intelegere la cel mai inalt nivel intre Republica Socialista Romania si Republica Federala Germana, fara politica Bonn-ului