Nu e loc pentru inventarierea imprejurarilor cat se poate de tulburi in care serviciile secrete romanesti postdecembriste au intervenit fara ca opinia publica sa fie informata asupra legitimitatii mandatului in baza caruia acestea au actionat. E vorba, desigur, de acele notificari de uz public pe care orice serviciu de informatii din lumea democratica le pune la dispozitie, transparent, justificand indirect banul pe care contribuabilul l-a "investit", fara sa stie, intr-o misiune mai mult sau mai putin de succes. Fragmentele din Raportul SRI pe 2002 difuzate pe site-ul serviciului la inceputul saptamanii confirma ca si acest serviciu face din ocultarea actiunilor sale un principiu existential, avansand concluzii extrem de alarmante, dar fara minime indicii care sa demonstreze ca e vorba de situatii intr-adevar grave, unele chiar cu un potential exploziv, si nu de niste cai verzi pe pereti vazuti de directorul Alexandru Radu Timofte si echipa sa.
Potrivit acestui raport rezulta ca, la putin timp dupa ce a fost invitata sa inceapa negocierile de aderare la NATO, Romania este, de fapt, profund vulnerabila, pandita de dusmani foarte periculosi, in harta cu vecinii, avand zone de interes strategic ce pot cadea oricand sub control inamic si, in linii generale, riscand sa cedeze usor unor elemente ostile concentrate sa destabilizeze tara.
Primul impuls al lecturii acestei schite de raport este sa ne uitam pe harta si la calendar. Sa fie vorba de vreo tara africana aflata intr-un provizorat democratic, cu frontiere incerte si guverne mai repede trecatoare decat anotimpurile? Sau e chiar Romania, tara aflata la 13 ani dupa caderea regimului ceausist si tocmai invitata sa inceapa negocierile de aderare la NATO? SRI-ul actual nu face decat sa interpreteze, neasteptat de rudimentar totusi, acelasi laitmotiv al lui "Noi nu ne vindem tara!".
Se scrie in rap