- Comentariu - nr. 28 / 11 Februarie, 2003 Nu stim daca in alte tari candidate la integrarea in Uniunea Europeana regionalizarea va pune probleme, pentru ca la noi, in Romania, vor fi cu siguranta. In decursul secolelor si chiar al mileniilor, roma nii au suferit atat de mult in urma dictonului "Divide et impera", adica "Dezbina si stapaneste!", incat, fripti de atatea ori cu ciorba, sufla si in iaurt. Practic, dupa destramarea statului centralizat dac, in urma infrangerii lui Decebal de catre Traian (anul 106), dacii si apoi daco-romanii au fost mereu in bataia vantului, adica a popoarelor barbare, indeo sebi dupa retragerea Aureliana (275), incat le-a fost foarte greu sa se mai adune, mai ales ca, ulterior, cele trei provincii romanesti: Transilvania, Moldova si Muntenia au ajuns sub stapaniri diferite: bulgari, unguri, turci, rusi si habsburgi. Coplesiti de atata impilare, romanii, popor pasnic, au reusit cu greu sa se regaseasca in noi formatiuni statale bine conturate: Tara Romaneasca, sub Basarab I (1310-1352), Moldova sub Dragos (1352-1353), Transilvania sub Mercurius (1111-1113), primul principe, urmand ca apoi ele sa aiba destine paralele si nu lipsite de greutati, pana la 1859, cand s-a reusit unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, apoi pana la 1918, cand s-a realizat Unirea cea Mare. Hotarator in aceasta evolutie paralela, si totusi impreuna, este ca romanii din toate provinciile au avut o permanenta constiinta fraterna pe care au purtat-o in gena fiecaruia din vremuri imemoriale si care, in loc sa se aplatizeze o data cu timpul, s-a dezvoltat ca o forta magnetica care ii atrageau irezistibil. Altfel nu se poate explica faptul ca desi au trait sub ocupatii diferite, ceea ce a fost cimentat de-a lungul mileniilor, de la geto-daci incoace, la romani a devenit imposibil de distrus, adica constiinta originii comune. Adevarul este ca o fratietate atat de in