Biografie
La sfârşitul anului 1940, G. Călinescu, profesor universitar la Iaşi, termină de scris Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ministerul Educaţiei Naţionale îi aprobă un concediu cu plată, de aproape trei luni (15 ianuarie - aprilie 1941) ca să poată urmări îndeaproape, la Bucureşti, tipărirea lucrării. La 22 iunie 1941 România intră în război. În luna iulie a aceluiaşi an, cartea, de aproape o mie de pagini, format in quarto, apare (la Editura Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă, condusă de Al. Rosetti). Iniţial este întâmpinată cu indiferenţă, din cauza războiului, dar şi din cauza caniculei din capitală, care îi face pe bucureşteni să semene cu personajele lui I. L. Caragiale din Căldură mare. În scurtă vreme însă împotriva ei se declanşează o furtună de incriminări şi proteste, expresie a invidiei viscerale, a disconfortului produs de nonconformismul autorului, a orgoliilor scriitoriceşti lezate. Cu mare greutate se fac auzite şi comentariile favorabile, care, în timp, se vor amplifica până la proporţiile unui imn de slavă.
La 1 octombrie 1945, G. Călinescu îşi începe activitatea de profesor la catedra de istoria literaturii române moderne a Universităţii din Bucureşti, venit prin transfer de la Iaşi. Ca istoric şi critic literar, ca prozator, poet şi dramaturg, el este, la această dată, pe deplin exprimat (şi chiar supraexprimat, până la un anumit exhibiţionism, după părerea unor contemporani). Istoria literaturii române de la origini până în prezent, monument de "sinteză epică şi ştiinţă inefabilă", i-a adus o glorie întreţinută de entuziaşti şi certificată, indirect, de contestatari, prin vehemenţă.
În postura de cetăţean, G. Călinescu are însă o atitudine dezamăgitoare , chiar şi pentru admiratori. El afişează, în publicistică, un optimism politic indecent în raport cu tragedia pe care o trăieşt
